17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Noua Proclamație de la Timișoara coagulează lumea din toată țara! Bucureștenii vor să adere fără rezerve

La doar o zi distanță de la lansare, Noua Proclamație de la Timișoara câștigă din ce în ce mai mulți simpatizanți, dispuși să adere la principiile enunțate. Grupul reunit în Inițiativa Timișoara, reprezintă practic persoane private și o Confederație de ONG-uri având ca țel elaborarea unui document, care să stea la baza unui stat de drept în adevăratul sens al cuvântului, bazat pe spiritul Timișoarei, așa cu a dorit regretatul George Șerban, în 1990, când a elaborat Proclamația de la Timișoara.

Un grup de bucureșteni a decis, în cursul zilei, să se alăture inițiatorilor Noii Proclamații de la Timișoara . Ei vor doresc să participe la crearea și aducerea acesteia într-o formă pe care să o prezinte peste tot în țară.

Vă reamintim cerințele documentului citit aseară protestatarilor din Piața Operei din Timișoara:
”Când STATUL DE DREPT este în pericol, avem datoria să îl apărăm!
Pentru a-l putea apăra, legea trebuie să ne permită, nouă cetățenilor, să intervenim în mod legitim în procesul decizional.
Prin adoptarea unor acte normative contrare principiilor STATULUI DE DREPT este evident că acest guvern este ostil poporului său.
Vrem:
1. Ca de acum inainte niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată vreo Ordonanța 13;
2. Organizarea unui referendum anticorupție;
3. Controlul de constituționalitate al legilor și ordonațelor de urgență să se realizeze și la inițiativa directă și neintermediată a cetățenilor;
4. Acordarea unor prerogative suplimentare Curții Constituționale pentru suspendarea aplicării actelor normative susceptibile de încălcare a Constituției;
5. Depolitizarea funcțiilor publice și ocuparea lor doar prin concurs;
6. Stabilirea incompatibilității între funcțiile executive și legislative;
7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a demnitarilor;
8. Fără penali în demnităție publice.
Timișoara
4 Februarie 2017”

Noua Proclamatie de la Timisoara

Citiți și: În urma protestelor, a rezultat Noua Proclamație de la Timișoara!

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Citește și :