9.1 C
Timișoara
miercuri 11 februarie 2026

Nou-născut decedat după ce i-a fost refuzat transferul la un alt spital

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a început o anchetă internă, după ce un bebeluș a murit la câteva ore după ce a fost născut prin cezariană. Polițiștii au întocmit, în acest caz, un dosar penal pentru ucidere din culpă, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, bebeluşul s-a născut prin cezariană, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu probleme respiratorii, iar după aproximativ zece ore starea lui s-a agravat şi a decedat.

„Din câte știu au fost niște probleme de respirație, copilul avea 4,1 kilograme. Luni o să facem o anchetă sa vedem ce s-a întâmplat acolo. Obligatoriu, luni vom face o anchetă internă. Vom analiza documentele medicale existente, cât și dacă au fost respectate procedurile și protocoalele medicale. Am înțeles că astăzi s-a făcut și necropsia”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al SJU Târgu-Jiu.

Surse din cadrul spitalului au precizat, că medicii ar fi cerut transferul băiatului la o altă unitate din țară, însă mai multe spitale, între care și cel din Craiova, i-ar fi refuzat. În cele din urmă, bebelușul ar fi fost acceptat la o clinică din Timișoara, însă a murit înainte să ajungă ambulanța la el.

Și Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la maternitatea Spitalului din Târgu-Jiu pentru a efectua cercetări cu privire la decesul unui nou-născut, în cadrul acestei unități spitalicești. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat, corespondentului Mediafax, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Același surse din cadrul spitalului au precizat că mama bebelușului este în afara oricărui pericol.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului – Efectele inteligenței artificiale în sistemul de sănătate, în dezbatere la Timișoara

Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), inițiator al evenimentului, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează vineri, 13 februarie 2026,...

Dominic Fritz pierde bătălia cu ANI

Curtea de Apel Timișoara a dat, astăzi, sentința în dosarul în care primarul Timișoarei Dominic Fritz a cerut anularea raportului de evaluare al Agenției...

Citește și :