Noile reguli de călătorie în țările UE de la 1 februarie

59

Cetățenii europeni vor putea călători în UE cu dovada de vaccinare anti-COVID, de trecere prin boală sau cu un test negativ, fără a fi nevoiți să se confrunte cu măsuri de carantină sau de testare suplimentară.

Miniștri UE au ajuns astăzi la un acord în acest sens, în urma unei propuneri din noiembrie a Comisiei Europene, relatează Politico citat de Libertatea.

Noile reguli intră în vigoare la 1 februarie. Astfel, călătorii vor putea intra liber într-o țară europeană dacă au fost vaccinați cu schema completă în urmă cu cel mult 270 de zile sau dacă au primit și doza booster. Certificatul digital va fi valabil nouă luni pentru cei care au schema completă de vaccinare sau au primit și a treia doză. Vor putea călători liber în țările UE și persoanele care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, dar și pasagerii care au un test PCR cu rezultat negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte de sosire sau un test antigen din ultimele 24 de ore.

Excepție vor face țările colorate cu „roșu închis” pe harta de risc a Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

„Marţi, statele membre au reconfirmat că deţinerea unui certificat digital al UE privind COVID valabil ar trebui să fie suficientă, în principiu, pentru a putea călători în timpul pandemiei. Acordul la care s-a ajuns plasează, aşadar, certificatul digital al UE privind COVID în centrul abordării noastre coordonate. Este important ca statele membre să dea curs acestui acord şi să pună în aplicare fără întârziere normele convenite. Fiecare stat membru decide în funcţie de situaţia cu care se confruntă”, au transmis comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, şi comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ