3.1 C
Timișoara
miercuri 10 decembrie 2025

Noile programe școlare de Informatică pentru liceu, în dezbatere la Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara a organizat luni, 8 decembrie 2025, on-site la Biblioteca UPT și simultan online, o întâlnire de lucru la care au participat cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, reprezentanți ai inspectoratelor școlare, ai mediului academic din Timișoara, precum și membri ai Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI). Inițiativa vine în contextul dezbaterii publice privind noile programe școlare pentru disciplina Informatică, lansate de Ministerul Educației, programe care au generat un dialog intens și uneori divergent în comunitatea profesională.

Prin organizarea acestei întâlniri deschise, UPT, împreună cu facultățile de automatică și calculatoare din țară și cu Facultatea de Informatică de la UVT, și-a propus să ofere o platformă neutră și profesionistă de discuție, capabilă să genereze un punct de vedere coerent și argumentat, rezultat din dialogul direct între profesorii de liceu, specialiștii universitari și reprezentanții structurilor profesionale.

Participare largă, expertiză diversă

La dezbaterea desfășurată la Biblioteca UPT au fost prezenți conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Ovidiu Baniaș, prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare (organizatorul întâlnirii), reprezentanții Facultății de Informatică de la Universitatea de Vest din Timișoara – conf.univ.dr. Cosmin Bonchiș și lect.univ.dr. Adrian Spătaru –, inspectorul școlar pentru Informatică din cadrul IȘJ Timiș, prof. Jelco Stancov, precum și numeroși profesori de informatică de la liceele cu profil real din Timiș. În format online s-au alăturat reprezentanți ai facultăților de Automatică și Calculatoare din București, Iași, Cluj, Oradea, Galați, reprezentanți SEPI și cadre didactice din toată țara, interesate de impactul pe termen lung al noilor programe.

Diversitatea participanților a permis o imagine completă asupra modului în care programa de Informatică influențează întregul parcurs educațional – de la primele contacte ale elevilor cu programarea până la tranziția către facultățile de profil.

Necesitatea unui punct de vedere comun, solid argumentat

Prezent la eveniment, rectorul UPT, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, a subliniat că, pentru a avea impact real în consultarea publică, este esențial ca mediul profesional să transmită Ministerului Educației un mesaj coerent, rezultat din colaborarea tuturor actorilor educaționali: „Pentru ca vocea comunității să fie cu adevărat auzită, este important să susținem un punct de vedere comun. Propun formarea unui grup mixt, profesori din preuniversitar și cadre universitare, reprezentând atât informatica, cât și domeniul automatică și calculatoare, care să redacteze un document unitar, pe care universitățile să îl poată susține în fața Ministerului Educației și Cercetării. Este un moment în care trebuie să acționăm împreună, cu responsabilitate și cu o perspectivă orientată spre viitor.”

Dialog deschis și nevoia unei tranziții coerente între liceu și facultate

La rândul său, conf.univ.dr.ing. Ovidiu Baniaș, prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare și inițiator al întâlnirii, a accentuat rolul evenimentului: „Scopul întâlnirii a fost, în primul rând, să-i ascultăm pe profesorii de liceu. Ei sunt cei care cunosc cel mai bine ritmul clasei, dificultățile elevilor și limitele reale ale curriculumului. Soluția finală trebuie să asigure atât un parcurs coerent al elevilor în întreaga perioadă a liceului, cât și o tranziție firească și eficientă de la liceu la facultate. De aceea, o armonizare a programelor, realizată în colaborare cu întreg mediul educațional, este esențială.”


Profesorii din preuniversitar au adus exemple de bune practici, dar și dificultăți concrete privind ritmul, încărcarea curriculară, complexitatea conținuturilor și modul în care limbajele de programare pot sprijini sau, dimpotrivă, îngreuna formarea competențelor la clasa a IX-a.

Reprezentanții SEPI au prezentat analiza transmisă Ministerului Educației, argumentând că folosirea exclusivă a limbajului Python pentru introducerea programării poate genera confuzii conceptuale și poate afecta calitatea formării algoritmice, element fundamental pentru performanța românească în IT.
Modelul propus de SEPI – progresia C/C++ (clasele IX–X), C/C++ și Python (clasa XI), Python și SQL (clasa XII) – a fost unul dintre punctele centrale ale discuției.

Concluzii și pași următori

Participanții au subliniat că perioada oficială de consultare publică se încheie în scurt timp, ceea ce face urgentă elaborarea unui punct de vedere comun. UPT și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui și facilita redactarea documentului final și de a-l transmite, în numele unui grup reprezentativ, Ministerului Educației.

Prin această întâlnire, Universitatea Politehnica Timișoara confirmă rolul său de catalizator al dialogului între mediul preuniversitar, universitar și structurile profesionale și își asumă responsabilitatea de a contribui activ la conturarea viitorului educației în informatică din România, un domeniu strategic pentru dezvoltarea țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Teatrul German de Stat Timișoara celebrează 55 de ani de activitate artistică a actriței Ida Jarcsek-Gaza cu premiera Penthesilea. Un recviem

Teatrul German de Stat Timișoara anunță premiera spectacolului Penthesilea. Un recviem, după textul semnat de Nino Haratischwili, în regia lui Eberhard Köhler. Producția marchează...

UPT organizează a X-a ediție a Workshop-ului Internațional Competențe Digitale 2025: Dezvoltarea Competențelor Digitale pentru Reziliență

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, organizează cea de-a X-a ediție a Workshop-ului Competențe Digitale 2025:...

Citește și :