24.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Nodulii tiroidieni nu trebuie ignorați

Nodulii tiroidieni sunt, de obicei, lăsați în pace. Dar cu dereglările glandei tiroide nu-i de glumă. La primele semne, e bine să dai fuga la medic. Căci neglijenţa duce la afecţiuni grave. Iar când apar și nodulii tiroidieni, lucrurile se complică. Căci nodulii tiroidieni nu sunt întotdeauna inofensivi.

Mai toate femeile se plâng de probleme “cu glanda”, însă foarte puţine sunt cele care merg şi la medic, pentru a primi un sfat avizat şi un tratament corespunzător. Prin urmare, ajung în faţa specialistului atunci când, din nefericire, e prea tarziu sau când nu mai există alternativă de tratare şi e neapărat necesară o intervenţie chirurgicală. Ca să nu ajungi şi tu într-o astfel de situaţie, informează-te! La cea mai mică umbră de îndoială, dă fuga la medic!

Nodulii tiroidieni nu dau semne

Ce mai sunt şi nodulii tiroidieni, de se teme toată lumea de ei? Ei bine, orice modificare în structura glandei tiroide poate fi un nodul. Motivul pentru care bagă spaima în cei vizaţi e faptul că ei dau semnalul unor afecţiuni. Deşi sunt benigni, adică nu prezintă risc cancerigen, nu trebuie trataţi cu indiferenţă. Interesant este că nu îşi fac simţită prezenţa. De cele mai multe ori, creează doar dificultăţi la înghiţit sau determină modificări ale vocii, ceea ce poate fi uşor confundat cu o răceală banală. În general, sunt descoperiţi în urma unor controale mai amănunţite, prin palparea regiunii gâtului sau prin examen ecografic. De ce apar? Din cauza lipsei de iod, fie din alimentaţie, fie din apa regiunii natale. Dacă nu primeşte un minim necesar zilnic de 150 micrograme de iod, organismul îşi cere drepturile. De aici şi sfaturile repetate ale specialiştilor de a se consuma sare iodată. În multe cazuri, nodulii nu necesită un tratament anume. Şi asta pentru că numai 5% dintre ei sunt canceroşi şi se extirpă chirurgical. Dar e posibil şi ca un nodul să producă hormoni tiroidieni în exces, ceea ce duce la apariţia hipertiroidismului, adică la hiperactivitatea glandei.

Când tragi semnalul de alarmă?

Cum spuneam, nodulii tiroidieni nu–şi fac simţită prezenţa. Uneori, se pot simţi la atingere sau chiar se văd ca o umflătură la baza gâtului. Numai când ajung să producă prea multă tiroxină, hormon secretat de glanda tiroidă, încep să se manifeste. Atunci, persoana afectată poate suferi o scădere bruscă în greutate, stări de nervozitate, poate avea puls rapid sau neregulat. Trebuie neapărat şi urgent consultat un medic de specialitate dacă nodulii se dezvoltă rapid, sunt duri la palpare, modifică vocea, îngreunează înghiţirea şi respiraţia, dezvoltă alţi noduli, mai mari, de natură limfatică, la gât sau sub maxilar. Ar putea fi vorba despre noduli maligni, adică din aceia canceroşi. Dacă nu sunt trataţi în timp util şi corespunzător, nodulii determină complicaţii severe. Pe lângă neplăcerile banale cauzate de hipertiroidie, aceasta poate aduce cu sine afecţiuni ale sistemului cardiac, precum fibrilaţii, congestia inimii. Pe de altă parte, o cantitate prea mare de hormoni tiroidieni împiedică asimilarea calciului în sistemul osos, ducând la fragilitatea oaselor şi, mai târziu, la osteoporoză.

Nu te teme de medic!

Investigaţiile amănunţite stabilesc şi un diagnostic exact. Aşa că nu ai nimic de pierdut dacă le faci. În plus, sunt nedureroase. Primul pas îl reprezintă analizele de sânge. Apoi, ecografia, tomografia îşi spun cuvântul. Medicul endocrinolog ştie cel mai bine ce e de făcut. Se va cere verificarea în sânge a hormonului care stimulează tiroida, TSH. Apoi, dacă e nevoie, se face o biopsie, pentru a vedea care este natura nodulului. Aceasta constă în îndepărtarea unui fragment minuscul din nodul, chiar în cabinetul doctorului. Se mai testează calcitonina, hormon ce indică prezenţa celulelor maligne, în special dacă au existat cazuri în familie de persoane diagnosticate cu cancer tiroidian sau cu alt tip de cancer endocrin.

 

Benign sau malign?

 

Fără riscuri

Iată ce poate duce la suspiciunea unui nodul benign:

-cazuri în familie de tiroidită Hashimoto, de guşă

-simptome de hiper sau hipotiroidie

-durere sau sensibilitate a nodulului

-prezenta unui nodul mobil, moale, neted

-guşa polinodulară

-prezenţa unui chist simplu la ecografie

 

Cu riscuri

Iată ce caracteristici generale are un nodul malign:

-vârsta sub 20 de ani sau peste 70 de ani

-dificultăţi la înghiţit, voce răguşită

-formă dură, imobilă, neregulată

-prezenţa nodulilor limfatici inflamaţi la gât

-antecedente de cancer tiroidian în familie.

 

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Alte subiecte :

Viitorul Institut Regional de Oncologie prinde contur concret

Ultimul pas înaintea demarării lucrărilor la Institutul Regional de Oncologie se face joi, iar ceea ce se promitea în urmă cu...

Clădirea nouă a clinicii ORL aproape de finalizare

Primăria Timișoara finalizează în această lună construcția noii clădiri a clinicii de ORL de pe Bulevardul Revoluției. În clădirea cu parter...

Citește și :