Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi on line VIDEO

57

Pasionații de știință „îmbracă” halatul de cercetător pe 24 și 25 Septembrie la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021.

Dacă ai o minte curioasă și DE CE este întrebarea ta preferată, atunci nu trebuie să ratezi Noaptea Cercetătorilor Europeni. Pe 24 și 25 Septembrie, peste 20 orașe din România vor fi gazda celui mai captivant eveniment despre știință și cercetare, ce-și propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021 este evenimentul care invită publicul la o călătorie fascinantă în lumea științei, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a lua parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri.

Pe 24 Septembrie, cei mai prietenoși cercetători din România așteaptă publicul curios și dornic de cunoaștere să exploreze împreună lumea științei. Pe durata evenimentului, vizitatorii pot efectua alături de cercetători experimente inedite de fizică și chimie, însușindu-și cunoștințe de bază despre lumea înconjurătoare. Astronomia își va dezvălui toate secretele, prin intermediul telescoapelor ce vor cerceta cerul plin de mistere, iar noile tehnologii îi vor ului pe vizitatori prin beneficiile pe care le aduc vieții cotidiene.

Pasionații de robotică vor putea explora mai bine acest domeniu, interacționând cu echipe de elevi ce au participat la competiții naționale și internaționale de robotică. Educația pe teme ecologice nu va lipsi nici ea de la eveniment, publicul având ocazia să conștientizeze mai bine problemele de mediu cu care se confruntă societatea actuală și să afle cum se pot implementa soluții utile. Descoperirile arheologice recente vor fi bine puse în valoare, prin prezentări interactive ale cercetătorilor în acest domeniu, iar reconstituirile istorice vor transpune vizitatorii în epoci de poveste, oferindu-le o experiență unică.

Pe 25 Septembrie, pe www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeni,
între orele 12:00 și 20:00 se desfășoară ediția online a evenimentului. Știința intră în casele publicului, printr-o colecție de ateliere reprezentative tuturor orașelor organizatoare din țară, vizitatorii având ocazia să interacționeze cu cercetătorii într-o manieră relaxantă și educativă.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce a atras până acum peste 2 milioane de vizitatori, reușind să inspire următoarele generații de cercetători. Evenimentul oferă oamenilor de știință șansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul științei și oamenii din spatele experimentelor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ