Nimic despre teoria conspiraţiei

212

Unul dintre cei mai longevivi consilieri de comunicare din politica românească, controversatul  Dan Andronic, acum director de presă, face în 2017 o demonstraţie de forţă în domeniul strategiei de comunicare. Inventează şi impune pe agenda publică, cu începere de vineri, 10 martie 2017, un foarte atrăgător şi picant subiect politic şi de top-actualitate, o anchetă-analiză despre reţeaua nevăzută a celor mai importanţi oameni din stat. Titlul campaniei este perfect ales: „Noi suntem statul!”.

La o lună după primul episod al campaniei, după cel de-al zecelea episod, în mass-media a ajuns să fie uzual rostit termenul „deep-state”, cu referire la cercul celor care utilizează în interesul lor resursele de putere de care dispun prin funcţiile pe care le au. Este vorba despre cei care se întâlneau frecvent în locaţii bine păzite din Bucureşti, oameni care au condus agenţiile de trei litere (se spune), alături de unii politicieni şi oameni din guvern.

Cercul celor care formează „deep-state”-ul de Bucureşti o include şi pe şefa DNA, dar îl număra şi pe Sebi Ghiţă, cel ce e acum de negăsit.

Intriga campaniei domnului Andronic este ţintită să atingă şi să compromită public exact ideologia anticorupţiei din ultimii zece ani, în această explicaţie: cercul ascuns de interese din instituţiile de trei litere nu a făcut altceva decât să-şi subordoneze elita politică, asta se înţelege prin „deep-state”. Acest stat al profunzimilor, condus dintr-un cerc îngust şi invizibil, îşi face propria lui politică, prin acţiunile revanşarde anticorupţie, dar şi prin înţelegeri de taină, la meciuri de tenis.

Vedeţi? – spune povestea din spatele foiletonului; Acum s-a dovedit! – e mesajul clar al campaniei marca Dan Andronic, arătând spre băieţii din cercul primilor, care folosesc intens pârghiile anticorupţiei ca să ţină sub control oamenii politici patrioţi şi vizionari.

Teoria conspiraţiei este aici la ea acasă, lăsând să zburde imaginaţia politicienilor şi să se înălţe până la nori scenariile despre cum a ajuns statul în mâinile câtorva oameni, despre cum ei, politicieni aleşi, reprezentativi, sunt condamnaţi la un statut inferior faţă de aceşti supra-oameni care conduc instituţiile de control şi supraveghere. Nu se mai poate aşa! – se sugerează concluzia.

Aceste teorii ale conspiraţiei pot fi interesante, dar atât. Valoarea lor explicativă tinde spre zero. Aşa că n-are rost să ne concentrăm asupra lor, mai bine să vedem care este adevărul de la care a plecat această campanie de PR.

Teza despre „deep-state” ţine de o mai amplă dezbatere cu privire la guvernările din umbră, caracteristice unor state considerate puternice militar şi economic, în care conducători de structuri guvernamentale au agende agregate şi nepublice despre interese industrial-militare, economice şi de securitate. Primul analist care a făcut referire la termenul de „deep-state” este Mike Lofgren, specialist în politica parlamentară republicană americană, care a dat în 2014 un interviu despre această temă, urmat de un eseu analitic şi descriptiv.

Dezbaterea unei tendinţe de tip „deep-state” în jurul instituţiilor cheie din Bucureşti frizează însă ridicolul, căci nu deţinem nici construcţie militar-industrială semnificativă şi nici o economie de forţă. Suntem pe ultimele locuri în UE, care să fie motivul obiectiv al unui „deep-state”?

În locul de-acum cunoscutului „deep-state”, inaplicabil în fapt unei ţări de la marginea UE, situată jumătate de secol după cortina de fier, iar apoi pierdută în două decenii de tranziţie, găsim în studiile specializate un alt temen, ceva mai uzual şi simplu de înţeles, „mafia-state”, descriind corupţia sistemică, bazată inclusiv pe organizaţii ale crimei, de tip mafiot.

Investigaţia globală realizată în Rusia şi Europa, pentru descifrarea mecanismelor prin care au fost externalizate către terţe destinaţii bancare mai multe miliarde de dolari proveniţi de pe piaţa rusă, printr-o complicată reţea economică şi bancară, este un caz tipic pentru manifestările de tip „mafia-state”. Afacerea numită „Laundromat” a fost dezvăluită în 2014 de Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor de Investigaţie, alături de jurnalul rus Novaia Gazeta, şi a fost urmată apoi de mai multe anchete complementare, inclusiv ale agenţiilor de presă globale, Reuters, spre exemplu.

Cazurile de corupţie mare şi foarte mare au umplut paginile jurnalelor de investigaţie şi la noi. Dacă sectorizăm fiecare zonă guvernamentală, minister, agenţie ori companie majoră de stat, vom avea un tablou al structurării intereselor „mafia-state” şi la noi. Nici nu-i aşa de complicat. Afacerile cu petrol, marele jaf imobiliar al retrocedărilor de terenuri şi păduri, afacerea  cu licenţe soft sau cazurile sutelor de milioane cheltuite dirijat pentru aplicaţii soft livrate de oameni ai puterii, toate acestea sunt doar exemple mai sonore şi mai mult dezbătute în presă.

Nimic, aşadar, despre teoria conspiraţiei. Doar date şi cifre, despre bugetele publice şi despre politicienii organizaţi în reţele de influenţă, despre oameni şi bani (cum titrează recent o investigaţie de nişă), anchete îndeajuns de tari probabil chiar şi pentru un Premiu Pulitzer pentru serviciu public.

LĂSAȚI UN MESAJ