Nici a treia oară nu a fost cu noroc! Inaugurarea celor 15 km de autostradă, la Sfântul Aşteaptă! Care e explicaţia CNAIR

722

Ministrul Transporturilor tot promite de mult timp deschiderea celor 15 kilometri de autostradă din lotul doi al tronsonului Lugoj – Deva. Dacă în noiembrie s-a vorbit de data de 15 decembrie pentru inaugurare, săptămâna trecut data înaintată a fost 20 decembrie. Ei bine, şi aceasta de-a doua a fost devansată din cauze… birocratice. Fără a se mai avnsa vreo dată oficială, existau unele informaţii că respectiva porţiune de drum ar putea fi deschisă traficului în 22 decembrie. CNAIR amână însă şi această dată.

Potrivit unui comunicat al companiei, lucrările de pe sectorul de autostradă Lugoj-Deva, respectiv Traian Vuia – Margina, pe o lungime de 15 km, sunt în curs de finalizare astfel încât acest sector să poată fi utilizat de către participanții la trafic. Acest fapt va fi realizat imediat după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică.

Refuzul de viză pentru Recepţia la terminarea lucrărilor, este invocat de faptul că „dispoziţiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract”. Regulamentul de recepție aprobat prin H.G. 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naște multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, „efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, investitorul, în speţă Compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcţiune a unor părţi din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de Companie”.

În acest caz, „contractul este un tot unitar şi nu a fost elaborat şi întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanţie şi o parte în perioada de execuţie. Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanţelor publice, nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat şi prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor. Dispoziţiile legale menţionate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, crează dificultăţi în ceea ce priveşte modalitatea de recuperare a avansului, ţinând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situaţia mai multor recepţii la terminarea lucrărilor”.

Deciziile pe care le va lua Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu privire la acest proiect vor fi comunicate opiniei publice.

Sau, mai pe scurt, nu se ştie când se va da în folosinţă, din cauză că nu se poate recepţiona doar o parte din lot, neexistând contract pe porţiuni ci doar pe lotul complet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.