18.4 C
Timișoara
duminică 13 octombrie 2024

Negru nu mai e la modă! La agenții economici din Timiș se poartă acum… gri!

Un nou fenomen în domeniul forței de muncă e la mare modă în județul nostru: munca la gri în loc de cea la negru. Cel puțin așa susțin responsabilii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș.

Amenzile foarte mari, care pornesc de 10.000 de lei, i-au speriat pe patronii care folosesc munca la negru. Așadar, au dat la spălat negru și a ieșit gri! În traducere, ca să nu mai plătească amenzi în caz că erau prinși cu mână de lucru la negru, patronii le-au făcut muncitorilor contract de muncă pe două ore, chiar dacă aceștia presteză practic tot 8 ore.

Inspectorul Șef al Inspectoratului de Teritorial de Muncă Timiș, Pavel Kasai, îi descurajează pe cei care au recurs la această metodă, pentru că o prevedere legală din legislația muncii spune că personalul angajat cu normă de două ore trebuie să aibă precizat în contract intervalul orar în care-și desfășoară activitatea. Kasai îi sfătuiește pe cei care recurg la munca la gri, în special firme din domeniul construcțiilor, care folosesc mai mult forță de muncă sezonieră, să treacă în legalitate pentru că amenzile sunt aproape la fel de mari pentru cei prinși că nu respectă legislația privint timpul de lucru.

În altă ordine de idei, Timișul se confruntă cu o adevărată criză de forță de muncă. Pavel Kasai dă ca exemplu zona Sânnicolau Mare, unde se aduc muncitori chiar și din Gorj, pentru că legislația europeană nu permite celor din Serbia să se angajeze în România decât cu permise speciale de muncă, o procedură greoaie care-i descurajează pe întreprinzători.

Mirajul Vestului atrage multă lume dar are și dublu efect: anual, pleacă din județ peste 12.000 de muncitori, care preferă occidentul, unde pe aceiași muncă beneficiază de salarii mai mari și de un nivel de viață proporțional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noapte albă pentru salvamontiștii hunedoreni! Un turist s-a pierdut în masivul Retezat

Un turist moldovean a fost căutat de salvamontiști în masivul Retezat. Aceasta a pornit să se urce pe munte, dar s-a epuizat după traseul...

Carambol pe A1: un microbuz cu pasageri a fost izbit de un autotren, dar și de un camion

Sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, pe autostrada A1 s-a petrecut un carambol, în care au fost implicate un mictobuz cu pasageri, un autotren...

Gala micilor jurnaliști

Citește și :