Neaua de mărțișor aduce bucurie mieilor și frumusețe domnițelor FOTO-VIDEO

135

Iarna asta a fost mai aparte decât ne-am fi așteptat. Secetoasă, cum de mulți ani nu a fost, și care a dus cu gândul la o dună sahariană. Abia au căzut câțiva stropi în tot anotimpul. Destul de călduroasă pentru a porni lăstarii pomilor mult mai devreme. Totul a fost anapoda. Clima continentului a luat-o razna de tot.

Acum, când mai avem o singură zi până la luna ce va vesti primăvara se arată (încă timid) primii fulgi. În oraș au fost sporadici și au avut mai degrabă consistența unei lapovițe nehotărâte. Dar în împrejurimile municipiului a nins ceva mai apăsat. Chiar s-a depus un strat alb subțire. Dar ar mai putea crește.

Se spune de zăpada de mărțișor că ar ar fi „a mieilor”. Și alte credințe populare se leagă de acest omăt întârziat. Gospodarii ogoarelor se bucură de ceva umezeală în plus în brazdă.
Cel mai cunoscut din aceste eresuri invită tinerele să se spele pe față cu nea proaspătă de martie pentru a-și conserva un ten foarte frumos.

Metoda nu este verificată în amănunt dar nici nu poate strica. Așa că de poimâne fetelor, doamnelor poftiți de căutați zăpadă proaspătă pe unde se mai așterne câte un strat alb!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.