Ne mor salvatorii din cauza epuizării! Medicii care cer pensionarea mai devreme – ”Nu ajung la 60 de ani în ritmul ăsta”

270

Zeci de cadre medicale au murit, în ultimii ani, în timp ce se aflau la serviciu sau la scurt timp după ieșirea din gărzile epuizante.

Peste 50, susțin inițiatorii unui proiect de lege care prevede reducerea cu cinci ani a vârstei de pensionare a medicilor și a asistentelor care fac gărzi.

„De măsura ieșirii la pensie mai devreme ar beneficia circa 10.000 de medici care efectuează gărzi și circa 30.000 de asistente medicale”, se arată în expunerea de motive.

În medie, un medic care face 4 gărzi pe lună va acumula de-a lungul vieții circa 2.000 de gărzi, corespondentul a 4.000 de zile lucrătoare, adică aproximativ 15 ani de muncă în plus, neluați în calcul, arată inițiatorii proiectului.

Ei susțin că propunerea legislativă aduce multe beneficii, între care scăderea riscului de deces în rândul medicilor care fac gărzi, prevenirea unor greșeli făcute involuntar în stabilirea diagnosticelor, dar și atragerea în sistemul de sănătate a tinerilor medici, ceea ce ar diminua exodul în alte țări.

Buzău se află pe harta neagră a județelor care au pierdut medici din cauza epuizării la locul de muncă.

Medicii care fac gărzi vor să iasă mai repede la pensie: „Nu cred că ajung la 60 de ani în ritmul ăsta”.

Doctorul Anca Marinescu a murit, în mai 2017, la doar 52 de ani. A fost medic de familie în Scutelnici şi Padina și lucra și la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Doctorul a murit acasă, la scurt timp după ce a plecat de la serviciu. Muncea extrem de mult și oboseala, cred colegii doctoriței, i-au grăbit sfârșitul. Avea opt gărzi pe lună la UPU și făcea naveta între dispensarele comunale din Vernești, Scutelnici și Padina.

O tragedie asemănătoare s-a petrecut si la Arad, în luna octombrie a anului 2018. Un reputat medic cardiolog din Arad a murit sub ochii colegilor ei după ce a suferit un infarct. Medicul se afla în timpul serviciului de gardă la Spitalul Clinic Județean Arad, când i s-a făcut rău, iar eforturile colegilor medici de a o salva nu au dat rezultate.

Astfel, potrivit inițiatorilor proiectului, femeile ar putea ieși la pensie la 57 de ani, iar bărbații la 60 de ani, deci cu cinci ani mai devreme, dacă celor care fac gărzi li s-ar recunoaște aceste ore efectuate ca vechime în muncă, și nu ca ore suplimentare.

Citește articolul complet pe libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.