E cunoscut faptul că în Timișoara există o veche tradiție a muzicii ieșite din tiparele clasicului elevat sau ale folclorului. Acesta din urmă de cele mai multe ori pervertit de influențe nepotrivite locurilor.
Dar muzica de influență rock și cea folk au o trăinicie și o tradiție formată aici încă de mai bine de jumatate de secol. O pleiadă de artiști bănățeni s-au ridicat de pe aceste meleaguri și au performat în marile trupe românești și în egală măsură în lumea largă.
E drept că în ultima vreme în afara sporadicelor concerte organizate de câte o administrație locală cu ocazia unor zile ferstive, nu prea se mai poate asculta o muzică de calitate care ar atrage melomanii de orice fel dar și din orice generație. Trupe bune încă mai sunt, public doritor este. Dar totuși ceva se gripează și nu prea merge. Tineri talentați sunt. Ei repetă în garaje, subsoluri, în cele mai bune cazuri în localuri și sunt cunoscuți, din păcate, de un public restrâns format de cele mai multe ori dintr-un grup de prieteni. Dar trec dincolo de notorietatea strâmtă doar acele piese din cultura pop ce sunt foarte zgomotoase sau repetă obsesiv trei-patru cuvinte fără sens în schimb agită un întreg pluton colorat de dansatoare.
Pentru melomanii timișoreni mai apare câte o surpriză plăcută ce într-adevăr trebuie încurajată.
De o vreme a început timid dar cu perspective mari, o echipă de muzicieni ce au de spus ceva. Și o fac foarte bine. Până acum nici măcar nu au crezut de cuviință să aibe un nume foarte răsunător. Prin faptul că liantul lor este chitaristul Adrian Ilie își spun pur și simplu „Adrian Ilie și prietenii”.
În câteva localuri ce încă își permit să facă și spectacol muzical în afara consumațiilor se aude tot mai des această trupă. Sună impecabil, cu mijloace puține în formulă de doar trei muzicieni și lucru important pentru muzica unui local, nu sunt extrem de zgomotoși. Publicul savurează muzica de calitate dar poate sschimba și o vorbă cu vecinii fără să țipe.
„Nu sunt un om al cuvintelor”
Oravițeanul Adrian Ilie a pornit ca un împătimit al folkului împreună cu fratele geamăn Cristian și cu Dănuț Roșca. În afară de talentul moștenit de mama sa, singura sursă de muzică, la acea vreme, era radioul familiei. În timp cunoscutul „Cenaclu Flacăra” a devenit un reper de muzică folk dar și de poezie aleasă. Un alt personaj care și-a pus amprenta pe tânărul muzician a fost mentorul său Vasile Mardare de la care a învățat multe despre artă, muzică, viață.
Deși are piese proprii atent compuse nu a încercat să-și scrie singur textele. Sunt atât de multe poezii valoroase ce pot și puse pe muzică încât nu are rost să piardă timpul ca textier.
Și acum după ani preferă să preia versuri sensibile ale câte unui poet consacrat pentru a compune în jurul acelor texte. A folosit versurile unor apropiați în spirit, ca Spiridon Popescu sau Nicolae Murgu (piesa „Patima de vin”). La aceste s-au adăugat și poeziile fratelui mai mare sau scrierile clasice ale Magdei Isanos. Tocmai din faptul că are un astfel de bagaj de texte alese poate să afirme cu tărie că muzica românească actuală suferă de lipsa unor textieri valoroși.
„Am fost veșnic folkistul de locul doi”
A luat de-a lungul timpului nenumărate premii și diplome la festivalurile din toată țara: Brăila, Bistrița, Reghin sau Calafan. Sunt doar câteva din participări.
„Aproape la toate festivalurile unde am participat am luat diploma pentru locul al doilea… Niciodată, dar niciodată, locul întâi” mărturisește în glumă Adrian Ilie. Lucru care nu l-a deranjat foarte tare. Dar l-a îndârjit și mai mult pentru a studia muzica ca autodidact. În timp a trecut și la compoziție.
După o experiență de câțiva ani ca instrumentist de local în cele mai diverse parți ale Germaniei s-a hotărât să se întoarcă și să continue acasă. A format trupa DAR ce a avut oarecare succes atît cu piese proprii dar și cu coveruri ale unor bucăți celebre din repertoriul altora. Trupa a cunoscut diverse formule în timp. Unii membrii au plecat în străinătate (ca și propriul frate geamăn) alții au venit.
Formula actuală a trupei este foarte simplă dar sună foarte bine. Chitară acustică și voce Adrian Ilie, Loris Negruț (de la Clar Band), chitară fac un soud deosebit alături de mai experimentatul Puiu Popa (trupa Vest), la tobe. Despre Puiu Popa se poate spune că și-a pus amprenta, ca un veteran ce se află, ce a cântat alături de cei mai mulți muzicieni timișoreni în ultima jumătate de secol (sau poate chiar mai mult).
Trupa de prieteni are numeroase piese și apariții pe canale de socializare, clipuri filmate în diverse ocazii. Dar visul lor și al entuziastei manager și „om la de toate” Irina Berceanu, este de a merge mai departe și de a intra într-un studio serios pentru a înregistra un disc la standarde ridicate. Dânsa crede că muzica trupei este suficient de matură pentru a se impune pe scară mai largă decât grupurile de prieteni ce se adună la terase sau cluburi.
Dragostea și cei ce încă mai sunt romantici au dreptul la o muzică de calitate de pe un CD nu doar de filmările de ocazie de pe You Tube crede PR-ul Irina Berceanu. „Vrem să fim auziți și de alții decât de amicii de la Joy Pub.”
