22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Moșnița Nouă va avea bazin de înot acoperit. La Timișoara, de 8 ani, doar promisiuni

O comună de lângă Timișoara va avea bazin de înot acoperit. În timp ce primarul orașului de pe Bega promite baze de agrement cu bazine de aproape 8 ani, iată că la câțiva kilometri lucrurile chiar se întâmplă.
Bazinul va fi ridicat de Compania Națională de Investiții în Moșnița Nouă. Iar anunțul vine chiar de la Cătălin Iapă, fostul consilier personal al primarului Nicolae Robu.

„Moșnița Nouă va avea bazin de înot construit de către Compania Națională de Investiții. Prin ordin de ministru, a fost completată lista obiectivelor de investiții care se realizează pe baza proiectului pilot «Bazin de înot didactic», subprogramul «Bazine de înot» din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social (#PNCIS), cu trei noi obiective în județele:
– Arad, localitatea Ineu, strada Aleea Oituz nr. 14;
– Mureș, orașul Sângeorgiu de Pădure;
– Timiș, comuna Moșnița Nouă.
În urma completării listei, aceasta va cuprinde un total de 58 de amplasamente”, a transmis Iapă pe Facebook.

Poate fostul consilier al primarului va pune o vorbă bună la CNI și pentru Timișoara, că promisiuni există: ar urma să se ridice un stadion și sala polivalentă. Până acum, totul a rămas la stadiul de… vorbe.

Alte subiecte :

Lucrări la rețelele Aquatim

Luni, 1 aprilie, între orele 8-18, la intersecția străzii Mureș cu Calea Martirilor se va executa o conectare de conducte. Lucrările...

Nica și cu Tabără, dați afară, practic, din PNL Timiș, au ajuns la mâna lui Fritz!

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :