Morți trase la indigo! Patru tineri români au avut parte de același sfârșit tragic, în aceeași zi!

475

Patru tineri români, între care doi adolescenţi de 19 ani, au murit într-o singură zi, înecaţi, în Germania. Tragediile au avut loc duminică, 15 iulie, în trei zone diferite din Germania, a relatat Observator.tv, care citează presa germană.

În parcul de distracţii acvatice din Oberhausen şi-a pierdut viaţa un tânăr de 19 ani, acesta fiind reperat pe fundul piscinei mari de un salvamar, în jurul orei 16:00. În ciuda eforturilor de salvare  făcute de medici, românul a murit în drum spre spital.

Un alt tânăr român, tot 19 ani, a murit duminică după-amiază înecat în Kaarst, la câteva zeci de kilometri distanţă de Oberhausen, în dreptul unei plaje de pe un lac de agrement.

Alţi doi români, 23 şi 25 de ani, au dispărut duminică spre seară în apa râului Elba, la nord de Hamburg, în dreptul plajei din strandul Bassenflether. Corpurile lor au fost recuperate luni, după ce mai bine de 100 de oameni i-au căutat pe români 12 ore.

Cei doi lucrau la o fermă din Hollern-Twielenfleth, în agricultură, şi un prieten al lor, tot român, a fost cel care a dat alarma, el reuşind să se salveze.

sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ