Teatrul de Vest Reșița a găzduit o seară de excepție, dedicată poeziei și talentului artistic, prin intermediul Festivității de Premiere a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”. Manifestarea culturală, organizată cu sprijinul generos al Lions Club Reșița Montană, Societății Cultural-Artistice „Pro Banatul de Munte”, Primăriei Reșița, Cenaclului Literar „Semenicul” și a Teatrului de Vest Reșița, a oferit tinerilor creatori sub 35 de ani, neafiliați Uniunii Scriitorilor din România, o platformă valoroasă pentru a-și împărtăși viziunea lor asupra vieții și a poeziei.
Juriul, compus din personalități marcante ale lumii literare reșițene, s-a confruntat cu o misiune dificilă privind evaluarea creațiilor trimise și desemnarea câștigătorilor. Amina Rusu din Timișoara a fost distinsă cu Premiul „Ion Chichere”, în valoare de 1.000 de lei, urmată de Răzvan Fugaciu din Alba Iulia și Vasile Prode din Sibiu, câștigătorii locurilor doi, în valoare de 800 lei, și, respectiv, trei, în valoare de 600 lei.
Moderatorii evenimentului, Constantin Rupa, redactor-șef al revistei Reșița Literară, Gheorghe Jurma, coordonatorul Cenaclului Semenicul, Marian Apostol, președintele Asociației Culturale Artistice Pro Banatul de Munte, și Tom Huruială, președintele Lions Club Reșița Montană, au avut o importantă contribuție la conturarea unei seri memorabile.
Deschiderea festivității i-a aparținut lui Marian Apostol, care a oferit o privire retrospectivă asupra istoriei evenimentului, subliniind nevoie de a păstra în memoria colectivă a reșițenilor opera și imaginea unor personalități din cultura Banatului Montan.
Momentul poetic „Ion Chichere”, interpretat de actorul Toma Enache, acompaniat la orgă electronică de maestru Skarba Ioan, a fost o incursiune captivantă în universul liric al poetului reșițean. Prin abilități sale actoricești, Enache a transmis emoția și profunzimea poeziilor, deschizând astfel poarta către o seară plină de frumusețe și creativitate.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor, unul dintre punctele culminante ale serii, a fost intercalată cu momente poetice din creația premianților, iar lecturarea poemelor de către Toma Enache a adus un plus de autenticitate și emoție întregii experiențe. Gheorghe Jurma, coordonatorul Cenaclului Semenicul, a vorbit despre talentul celor înscriși în concurs, iar premierea a fost făcută de Lions Club Reșița Montană, prin președintele Tom Huruială, care a oferit un excelent cadru de recunoaștere și susținere a artei.
Volumul de poezie cu vârful unei comete aprind o țigară a deschis o perspectivă completă asupra creativității celor doisprezece creatori selectați să apară în antologia concursului din acest an. Realizat și prezentat cu profesionalism și pasiune de către Cristian Bistriceanu, un poet de mare perspectivă și cu o excelentă cultură poetică, volumul a adus în fața publicului o antologie bogată de poezii, selectate dintre cele trimise în concurs.
Acordarea premiilor revistei Reșița Literară a reprezentat o recunoaștere binemeritată a eforturilor remarcabile depuse de colaboratorii revistei pentru a întreține flacăra creativă în perioada 2022–2023. Premierea a fost făcută de către Constantin Rupa, în calitate de redactor-șef al revistei, iar cărțile premiate au fost următoarele:
Premiul OPERA OMNIA
Iacob Roman, Reșița, membru al Cenaclului Semenicul
Secțiunea publicistică
Albastru de Reșița, de Nicolae Sârbu, editura TIM Reșița, 2022;
Sindromul Reșița, de Marian Apostol, editura Hoffman, 2023.
Secțiunea proză
Singurătatea unei femei frumoase, de Adrian Marcu, editura Cartier, 2023
Secțiunea poezie
Umbre de coșmar, Costel Simedrea, editura Hoffman, 2023;
Cartea cu mituri, de Dumitru Cristănuș, editura Agnos Sibiu, 2023;
Dispozițiile unui dumnezeu tânăr, de Ionuț Manea, editura Casa de Pariuri Literare, 2023;
terminus nuwa, de Daniel Marian, Deva, 2023;
Semn de suflet, de Ion Grecu, editura Hoffman, 2023;
Secțiunea critică literară
Manufactura de oglinzi, de Daniel Mariș, editura Castrum de Thymes, 2023;
Descifrând cărți sau lecturi cu creionul în mână, de Ana Kremm, editura Tim, 2023
Premii speciale
Erwin Josef Țigla, promotor al culturii germane în România și Banatul Montan, editor, bibliotecar, pentru recunoaștere sa drept managerul cultural al anului 2023;
Ada D. Cruceanu, redutabil critic literar și de artă, eseist, traducător, redactor la revista Reflex, pentru întreaga activitate desfășurată în promovarea culturii din Banatul Montan;
Radu Cernătescu, poet, prozator și critic literar, un consecvent si laborios hermeneut al aplicațiilor filosofiei oculte, redactor șef la revistei Reșița Literară, pentru întreaga activitate desfășurată în domeniul literar.
Firiță Carp, poet, eseist, prozator, editor, jurnalist, realizator de emisiuni culturale la Tele Moldova Plus, director al editurii „Detectiv literar” și al revistei cu același nume, pentru activitatea neostenită în promovare evenimentelor culturale;
Costel Stancu, poet, pentru excelenta sa operă poetică și pentru contribuția adusă, în calitate de redactor, la realizarea revistei Reșița Literară;
Ion Știubea, premiul Diaspora, publicist, filosof și jurnalist, corespondent RRA în Israel, pentru remarcabila contribuția adusă la realizarea revistei Reșița Literară;
Anton Georgescu, eseist, pentru articolele de înaltă spiritualitate civică găzduite în cadrul revistei Reșița Literară.
Premiile speciale acordate unor personalități remarcabile din viața culturală a Reșiței, și nu numai, au subliniat importanța implicării acestora în promovarea artei și culturii, iar momentele poetice, interpretate de Toma Enache din creația membrilor Cenaclului Semenicul, intercalate printre cele de premiere, au adus un element personal în cadrul evenimentului, ilustrând diversitatea și talentul poeților reșițeni.
Prin interpretarea captivantă a poeziilor, Toma a reușit să creeze un pod emoțional între scriitori și audiență. Fiecare vers a fost transmis cu o sensibilitate deosebită, iar dramatismul sau gingășia cu care a abordat poemele lecturate au adăugat un plus de profunzime și impact. Publicul a fost captivat, adâncindu-se în universul poetic al Cenaclului Semenicul, datorită magiei interpretative a actorului.
Cu fiecare cuvânt rostit, el a reușit să transmită atât sensul literar al versurilor cât și stările, emoțiile sau pasiunile care le-au generat. Fiecare poezie a fost adusă la viață într-un mod unic, permițând celor prezenți să pătrundă în lumea profundă și spectaculoasă a acestor scriitori talentați.
Gheorghe Jurma, coordonatorul Cenaclului Semenicul, nu a scăpat prilejul să sublinieze importanța și profunzimea poeziei expuse în acest context unic, remarcând faptul că interpretarea oferită de Toma Enache a scos în prim-plan nu doar cuvintele scrise, ci și esența versurilor. Apreciind creativitatea și talentul autorilor, Jurma a subliniat că această experiență a demonstrat cât de profundă și spectaculoasă poate fi poezia atunci când este adusă la viață cu pasiune și măiestrie actoricească.
În timp ce poeții Costel Stancu, Nicolae Sârbu, Iacob Roman, Christian Bistriceanu, Iulian Barbu, Petru Bungărzan își vedeau creațiile transformate în momente de artă autentică, spectatorii fiind captivați de emoție încă de la primul vers, devenea foarte clar că acordarea premiilor revistei Reșița Literară nu reprezentă doar o sărbătoare a revistei, ci și o călătorie în lumea fascinantă a creativității și expresiei artistice.
Momentul dedicat poetei Olga Neagu, decedată în 2023, a adăugat o notă de amintire și reverență, iar interpretarea magistrală a lui Toma a adus poezia Olgăi Neagu la viața într-un mod memorabil.
Festivitatea a inclus și un moment editorial prilejuit de apariția cărții Omul din arenă, semnată de Marian Apostol, membru al Cenaclului Semenicul. Gheorghe Jurma, coordonatorul cenaclului, a făcut o prezentare a cărții și a autorului, insistând și asupra prezenței acestuia în peisajul cultural local.
Cuvântul de încheiere a aparținut autorului cărții Omul din arenă, care a adăugat o notă de solemnitate și recunoștință, invitându-l pe Toma Enache la un final poetic emoționant.
După ce a mai interpretat câteva poeme din opera proprie, Toma a răspuns invitației sălii și interpretat în limba aromână celebrul poem „Luceafărul”, apoi a încheiat, bineînțeles, tot cu un poem de Ion Chichere.
Astfel, chiar și în neființă fiind, Chichere a rămas adevăratul ghid al unei seri reșițene pline de muzică și poezie, care a confirmat importanța perpetuării valorilor culturale locale și nevoia de promovare constantă a culturii.