Modernizarea iluminatului public pe trei artere importante ale orașului

36

Miercuri a fost semnată Autorizația de Construire necesară pentru demararea lucrărilor de modernizare a iluminatului public prin instalarea de becuri LED și control prin telegestiune pe trei artere importante din Timișoara: Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu. 

„În contextul exploziei prețurilor la energie este obligatoriu să facem aceste investiții pentru ca orașul să aibă, în sfârșit, un iluminat public modern și eficient. Economia pe care o vom realiza după instalarea celor 531 de corpuri de iluminat cu LED este de 60 la sută. De asemenea, intensitatea luminii va putea fi controlată printr-un sistem de telegestiune, ceea ce înseamnă o economie și mai mare la bugetul local. În acest moment, iluminatul public reprezintă cea mai mare parte din factura lunară la curent pe care o plătim”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău. 

Valoarea proiectului este de aproape 950.000 de lei, câștigătorul licitației fiind asocierea firmelor timișorene Elba SA și Elba-Com SA. În următoarele zile va fi dat ordinul de începere al lucrărilor, care vor dura 2 luni.  
Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu

LĂSAȚI UN MESAJ