Moarte cumplită pentru o pensionară din vestul țării! Unde i-au găsit pompierii trupul neînsuflețit

253

Pompierii bihoreni au fost chemaţi, miercuri seară, să intervină în cimitirul municipiului Salonta, pentru degajarea unei persoane dintr-o fântână.

Potrivit unui comunicat al ISU Crişana, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Salonta au acţionat cu echipamentele şi accesoriile din dotare pentru evacuarea corpului neînsufleţit al unei femei, în vârstă de 73 de ani, din fântâna adâncă de aproximativ cinci metri.

Potrivit comisarului Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor, trupul neînsufleţit a fost identificat de familie ca fiind al lui Cloştorfeanu Katalin Erzsebet, pensionara pe care familia o declarase dispărută miercuri.

Dinu a precizat, pentru BIHOREANUL, că nu există suspiciuni de omor, cadavrul neavând semne de violenţă şi asupra femeii fiind găsite toate bunurile de valoare. „Cauza decesului urmează să fie stabilită în urma necropsiei”, a declarat Dinu.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ