Moarte aparent suspectă a unui fost șef de finanțe din vestul tării !

2417

Liviu Dulca, fostul șef al Biroului de control fiscal al Administrației Finanțelor Publice Beiuș, a fost găsit mort în șeara de sâmbătă, 3 iunie, în piscina din locuința proprie.

Rudele și apropiații susțin că acesta ar fi lucrat toată ziua în curtea vilei sale, iar mai spre seară a intrat puțin în piscină pentru a se răcori, acela fiind locul în care și-a găsit sfârșitul. Cunoscuții spun că i s-ar fi făcut rău și a căzut. Bărbatul de 63 de ani a fost găsit mort în piscină de către soția lui, sâmbătă seara, în jurul orei 20.

Soția lui Liviu Dulca a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor, iar un echipaj medical s-a deplasat numaidecât la fața locului. Din nefericire, în ciuda faptului că a fost resuscitat, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

A fost deschis un dosar penal penru moarte suspectă în acest caz, deși din primele cercetări se pare că bărbatul a murit din cauza unui atac de cord.

Liviu Dulca era fost șef al Biroului Control Fiscal – Perceptia Ștei. Apoi a devenit șef al  Biroului de control fiscal al Administrației Finanțelor Publice Beius. În ulrima perioadă, acesta era și consilier superior în cadrul Serviciului de Inspecție economico-financiară al Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor.

Înmormântarea lui Liviu Dulca va avea loc marți, la Cimitirul municipal din Beiuș.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.