Vasile Ernu, bazându-se pe statistica oficială, spune că statul național, dar mai ales regimul comunist-național, a transformat România într-un stat monolingv și monoetnic total. Și a dat exemplul Timișoarei.

Scriitorul basarabean Vasile Ernu a stat 45 de zile în Timișoara, în orașul Capitală Culturală Europeană 2023, pentru a culege informații de la firul ierbii. A promis că revine cu texte despre Timișoara, dar a ținut să avertizeze că unele din ele nu vor fi pe placul tuturor cititorilor.

După ce a făcut comparație între Timișoara și Cluj Napoca, și după postarea legată de istoria clădirii Operei și a Teatrului Național, care vorbește cel mai bine de istoria complicată a Timișoarei, cu statalități diferite, regimuri multiple și grupuri etnice, Ernu a revenit cu un nou text greu pe Facebook, despre mituri.

Vasile Ernu vrea să demonstreze de ce Timișoara nu mai este multietnică și multilingvă de ceva timp.

„Timișoara e tare ofertantă când e vorba de mituri, dar și de istorii superbe. Dar să o luam pe ocolite. În vara lui 1990 știu că m-a frapat la tinerii pe care i-am cunoscut felul în care treceau de la o limbă la alta. Pentru mine nu era clar ce sunt – vorbeau foarte bine două limbi native mulți. Cum era prietenul meu Roni – el vorbea nativ trei: germana, maghiara și română. El era din Lugoj, dar erau aceleași realități în orașele din Banat – despre acel oraș am scris, istoria e identică.

Acum acest lucru a dispărut total din Timișoara. Se aud tot mai rar alte limbi decât româna. Nu mă refer la cârdurile de turiști, ci la populația locală. În fața liceului german Nikolaus Lenau, la doi pași de unde stăteam, toți cei care așteptau copiii vorbeau doar română – vagă impresie că nu știau o boabă germană. Am verificat. Românii își dau copiii la școala germană – am mulți prieteni care nu știu germană, dar au copiii aici. E foarte bine: doar că germani nu mai sunt. 

Rar auzi maghiară – care e totuși a doua comunitate acum: dar total retrasă din peisaj.

Sârbii, și mai retrași.

Ele aproape că au dispărut – dar dacă le cauți le găsești. Dacă vrei să auzi o altă limbă decât româna, mergi pe la Piețele de vechituri Ocsko – Mehala unde am lucrat puțin: aici auzi romani pentru că romii nu prea au voie în centru, iar cei cu Palatele sunt plecați afară – toate palatele sunt goale. Romii sunt aici o comunitate foarte importantă”, susține Vasile Ernu.

Ce spune statistica

Scriitorul basabean a trecut apoi la statistică. Recensământul maghiar din 1900 arată că Timișoara avea 60.551 de locuitori, dintre care 30.892 germani, 19.162 maghiari, 6.312 români, 2.730 sârbi, restul fiind de alte etnii.

În 1920 s-a făcut primul recensământ românesc, însă neoficial, care arată că populația a crescut la 86.850 (32.097 -germani, 27.189 –maghiari, 16.047 – români şi 8.307 evrei).

la recensământul din 1930, Timişoara avea deja 102.390 de locuitori. Germani: 33.162, unguri: 31 773, români: 25.207, evrei: 7.264, sârbi: 2.237.

„Încă e un echilibru, după care trendul de românizare și cucerire a orașului de către români crește”, adaugă Ernu.

„Aproape o treime din locuitorii oraşului Timişoara sunt români”, este titlul unui articol de primă pagină, apărut în ziarul „Fruncea”, din 28 februarie 1937.

În 1941, populaţia oraşului a crescut la 125.052, românii ajungând la un număr de 46.466. Germanii au rămas pe locul doi, cu 37.611, iar numărul maghiarilor a scăzut la 24.891.

„Vine regimul comunist și industrializarea accelerată și rezolvă totul de o manieră radicală: Iată şi evoluţia pentru următoartele decenii: 

– 1956: 142.257 (75.855 români, 29.968 maghiari, 24.326 germani, 6.700 evrei, 3.065 sârbi.

– 1966: 174.243 (109.100 români, 31.016 maghiari, 25.058 germani, 4.188 sârbi, 2.590 evrei) 

– 1977: 269.353 (191.742 români, 36.724 maghiari, 28.429 germani, 6.776 sârbi, 1.629 evrei) 

– 1992: 334.115 (274.511 români, 31.785 maghiari, 13.206 germani, 7.748 sârbi, 2.668 romi, 549 evrei) 

– 2002: 317.660 (271.677 români, 26.287 maghiari, 7.157 germani, 6.311 sârbi, 3.062 romi, 1.218 bulgari, 762 ucraineni, 570 slovaci, 367 evrei.

La ultimul recensământ aflăm că situația aproape ”s-a rezolvat”: în județul Timiș s-au declarat români 484.243 persoane (89,7%). 

Alături de români, în județul nostru și-au declarat etnia 21.285 maghiari, 12.438 romi, 6.447 sârbi, 4.684 germani, 4.131 ucraineni, 3.244 bulgari dar și slovaci (939), italieni (358), croați, evrei, cehi, turci, greci, ruși-lipoveni, albanezi și tătari”, a continuat Vasile Ernu.

„Timișoara este mai monoetnic decât Craiova”

Potrivit liberei declarații a celor 538.748 persoane care au declarat limba maternă, structura populației din județul Timiș după limba maternă se prezintă astfel: pentru 91,8% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie în perioada copilăriei.

„Ca să luam ca exemplu un oraș care irită Timișoara, Craiova – acolo avem doar 81% care se declară români. Adică Timișoara este mai monoetnic decât Craiova. Ups. Știu că doare, dar asta e realitatea din teren. Statul național, dar mai ales regimul comunist-național, a transformat România într-un stat monolingv și monoetnic total. Asta e o realitate statistică. După calculele mele care se bazează și pe ceva studii – timișoreni cu rădăcini aici, adică a treia generație, care să aibă bunici născuți în Timișoara sunt maxim 4 – hai 5% cu toate că aș miza pe 4%. Asta ne arată de fapt imensele transformări sociale, politice, economice, culturale care au avut loc aici. Timișoara s-a schimbat fundamental față de cea acum 100, 50 de ani și chiar 30 de ani. În ultimii 50 de ani Timișoara s-a transformat în oraș monoetnic și mono lingvistic. E matematică, nu vorbe”, a arătat Ernu.

Scriitorul afirmă că la acest capitol cam toate orașele din Transilvania, Basarabia, dar și Dobrogea au această istorie a „românilor care ajung târziu la oraș”.

„Orașele noastre devin aici românești în epoca comunistă, adică recent. De aceea, Clujul are o aură mult mai rurală decât Iași, ca să dau un exemplu când vorbim de localnicii ei. Dar asta ține de cauze istorice concrete, nu din vina oamenilor (…). Așa că ideea de multiculturalism, multietnicism, multilingvism de stil vechi e un nonsens: nemții, evreii nu mai sunt, iar maghiarii și sârbii sunt aproape total retrași și foarte puțini. La fel – încărcătura negativă de ”venetic” (folosită în Timișoara, dar și Cluj) e ridicolă: pentru că ”veneticii” dețin orașul: ei sunt țesătura de bază a orașului. Iar minoritățile vii, reale sun cele precum romii – cu ele trebuie să împărțim locul, orașul, spațiile, viața, resursele și drepturile”, a explicat Vasile Ernu.

Scriitorul spune că e bine să ne construim o imagine de sine cât mai reală – ca la medic care îți face diagnosticul și spune starea corpului.

„Trebuie să știm și noi cum e cu starea corpului social al orașului. Timișoara este orașul care are cinci mituri moderne, din care patru sunt sigur false: adică trăiește într-o imagine total falsă față de sine. Ea e multiculturală în poveste, nu în realitate, de unde și foarte multă toleranță față de etniile dispărute și o intoleranță față de ”venetici” și mai ales față de romi (…)

E adevărat că Timișoara are o moștenire foarte bogată la acest capitol – cea mai bogată din țară, care produce un anumit tip de comportament: dar asta nu poate înlocui realitatea. Nu te poți da ceea ce nu ești – îți faci prea multe probleme inutile: o stare de fake. 

De asta eu aș reface acest mit al Timișoarei – nu aș renunța la el, dar l-aș reface din temelii. Cum? Pentru asta e nevoie de încă câteva burse de cercetare”, a conchis Vasile Ernu.

Sursa: https://adevarul.ro/