Mitropolitul Banatului, în mijlocul persoanelor fără adăpost din Timișoara

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a vizitat Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost, din subordinea Primăriei Timișoara, situat temporar pe strada Învățătorului din zona Bucovina.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit a oferit persoanelor nevoiașe, aflate în adăpost, lenjerie de pat, haine și încălțăminte,  atât de necesare în această perioadă, când mercurul termometrelor înregistrează multe  grade minus.

Oamenii străzii s-au bucurat de darurile primite din partea Bisericii și de grija constantă a Înaltpreasfinției Sale față de nevoile lor. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a poposit în mijlocul acestora și la Soborul Sfântului Proroc Înaintemergător și Botezător Ioan. Bucuria a fost și de data aceasta foarte mare, cei aproximativ 50 de frați și surori lipsiți de cele necesare traiului zilnic, primind din partea Înaltpreasfinției Sale, atât alimente, cât și obiecte necesare igienei personale.

Această atitudine de apropiere față de cei care nu au un acoperiș deasupra capului, cuvintele de mângâiere și de binecuvântare adresate tuturor, precum și ajutorul concret ce li s-a oferit, au creat deja o legătură sufletească deosebită între Înaltpreasfințitul Ioan și toți cei ce sunt oblăduiți în acest adăpost.

Neavând familie și nici rudenii, acești confrați au simțit, cu prilejul vizitelor Mitropolitului Banatului, că nu sunt singuri și că cineva este alături de ei în momentele dificile prin care trec.

Pe lângă aceasta, s-a creat și o relație foarte bună de colaborare a Centrului eparhial cu Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost din Timișoara. De asemenea, instituția socială colaborează cu Direcția de Sănătate Publică (DSP Timiș) și cu Poliția Locală, care asigură paza și protecția acestui așezământ.

 

Sursa: mitropolia-banatului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Valul disponiblizărilor din corporațiile timișorene lovește în plin familiile locale. Câteva mii de angajați ar putea să-și piardă locurile de muncă în 2026

Industria de componente auto din România, un pilon central al economiei, traversează o perioadă de tensiune majoră. Giganți precum Bosch și Aumovio au început deja procese de restructurare...

Cât de mult au crescut prețurile pentru alimente în interval de un an?

Prețurile mărfurilor alimentare erau în martie cu 7,67% mai mari decât în urmă cu un an, arată datele Institutului Național de Statistică, care a...

Citește și :