Misiune de Crăciun: Minivacanță în siguranță

76

În această perioadă marcată de spiritul sărbătorilor, efective de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timișoara, vor fi prezente, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, la manifestările prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara va intensifica măsurile de ordine și siguranță publică și va suplimenta dispozitivele de jandarmi, care vor patrula în zone precum Târgurile de Crăciun, proximitatea marilor magazine și piețe, unde există posibilitatea să se constituie aglomerări de persoane. Totodată, în această perioadă, vor acționa pentru prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional, prin monitorizarea respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Pentru a avea parte de o minivacanță în siguranță, se recomandă următoarele:
– Nu folosiți materiale pirotehnice (artificii/petarde), deoarece acestea pot afecta sănătatea dumneavoastră și pe cea a celor din jur;
– Supravegheați copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualelor accidente survenite în urma folosirii obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice;
– Dacă sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați cu încredere sprijinul jandarmilor aflați în apropiere, sau apelați numărul unic de urgență „112”.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara vă urează „Sărbători fericite”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.