2.1 C
Timișoara
marți 10 februarie 2026

Minor beat, fără permis, în toiul nopții a intrat cu motorul în zid, rănindu-se pe el şi încă doi copii

Trei minori au ajuns internaţi în spital, în urma unei aventuri nocturne ce l-a avut ca principal protagonsit pe un tânăr bihorean de 15 ani. Conducând beat şi fără permis, acesta a intrat cu un motociclu într-un zid, rănindu-se pe sine, precum şi alţi doi copii pe care îi avea ca „pasageri”.

Întâmplarea s-a petrecut miercuri dimineaţa, la ora 02.00, pe drumul județean 768, în afara localității bihorene Lăzăreni.

„Un minor de 15 ani, din localitatea Cărăndeni, județul Bihor, în timp ce conducea un motociclu, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, motociclul a intrat în coliziune frontală cu un zid din cărămidă de pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile, în partea stângă”, arată un comunicat al Poliţiei bihorene.

În urma accidentului, un minor de 14 ani, din localitatea Bicăcel, pasager pe motociclu, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

La rândul său, conducătorul motociclului și un al doilea „pasager” al său, un minor de 15 ani, din localitatea Cărăndeni, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost însă transportați la spital.

„Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier”, precizează IPJ Bihor.

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Care este stadiul lucrărilor pe șantierul Holdea-Margina al Autostrăzii Vestului

Dealurile străpunse pentru construcția noilor tuneluri de autostradă din vestul României au scos la iveală informații uimitoare despre geologia zonei Holdea–Margina, dar și despre...

Cum s-au prăbușit în uitare și nepăsare micile orașe din Banat în cei 36 de ani de la ieșirea din comunism

Orașele mici din sud-vestul României au avut o misiune dificilă în a-și păstra patrimoniul arhitectural, iar trecerea timpului a transformat tot mai multe dintre...

Citește și :