5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Ministrul Vela își ,,dă și haina de pe el”. Declarație amuzantă a șefului de la Interne

Geaca de piele Top Gun pe care ministrul de Interne, Marcel Vela, o poartă atunci când susține declarații de presă sau merge în diverse vizite a stârnit dezbateri aprinse.

De altfel, ministrul a și dat explicații despre ”secretul din spatele gecii de piele”, chiar în plină pandemie: ”Hulită de unii și iubită de alții, ea a adus părerologii laolaltă, a născut idei și ca o veritabilă <>, a născut controverse, spunea Marcel Vela în luna aprilie.

Marcel Vela și-a personalizat-o, dând comandă să fie înscripționată cu numele lui său și stema României.

Numai că, sâmbătă, Marcel Vela a anuțat că, după ce va trece pandemia, va scoate la licitație celebra geacă personalizată cu nemele său și cu stema României, iar banii îi va dona unor case de copii.

Anunțul a fost făcut în contextul în care, aflat în vizită Timiș și Caraș Severin, zone afectate de inundații, Vela a vrut să facă niște declarații de presă, însă o jurnalistă nu purta mască de protecție. Ministrul i-a spus că nu va începe conferința până când jurnalista nu își va pune masca, moment în care un alt jurnalist i-a spus în glumă să-și dea jos geaca tip Top Gun.

„O s-o scot la licitație după pandemie și o să dau banii la casele de copii”, a răspuns ministrul de Interne.
Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Salonul Industriei Ușoare, ediție dedicată sărbătorilor pascale

O bună și veche tradiție cerea ca de sărbătorile pascale tot omul gospoar sau măcar copii și tinerii să aibă ceva...

Lucrări Aquatim

Vineri, 26 aprilie, între orele 10-12 vor avea loc lucrări la Stația de Tratare a Apei din Hitiaș. Pe durata intervenției se va întrerupe...

Citește și :