6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Ministrul Transporturilor: Cei 15 kilometri finalizați din autostrada Lugoj-Deva vor fi dați în folosință în februarie

Cei 15 kilometri finalizați din autostrada Lugoj – Deva vor fi dați în folosință în luna februarie, a anunțat joi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Am identificat și am eliminat obstacolele birocratice la CNAIR și, astfel, secțiunile A, B și C, în lungime de 15 kilometri, din obiectivul de investiții autostrada Lugoj — Deva Lot 2 sunt finalizate și au conexiunea asigurată prin intermediul nodurilor rutiere de la Dumbrava și Margina, putând fi deschise traficului imediat după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor. În acest sens, vă informez că în intervalul 6 — 10 februarie vom avea această recepție și vom putea da în folosință cei 15 kilometri”, a declarat ministrul Transporturilor, la începutul ședinței de Guvern.

Premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, la începutul ședinței Executivului din 6 ianuarie, să îi prezinte, în cel mai scurt timp, măsurile necesare, astfel încât să poată fi folosiți cei ”15 — 16 kilometri” din autostrada Lugoj — Deva, care sunt finalizați, dar nerecepționați.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța, la sfârșitul lunii decembrie, că lucrările de pe sectorul de autostradă Lugoj — Deva, respectiv Traian Vuia — Margina, pe o lungime de 15 kilometri, sunt în curs de finalizare, astfel încât acest sector să poată fi utilizat de participanții la trafic, însă acest fapt va fi realizat imediat după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică.

„Refuzul de viză pentru recepția la terminarea lucrărilor este invocat de faptul că ‘dispozițiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepționarea parțială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract’. Regulamentul de recepție aprobat prin HG 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naște multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, ‘efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, investitorul, în speță compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcțiune a unor părți din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de companie'”, preciza CNAIR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit CNAIR, în acest caz, „contractul este un tot unitar și nu a fost elaborat și întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanție și o parte în perioada de execuție”. „Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanțelor publice, nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat și prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepție la Terminarea Lucrărilor”, preciza CNAIR.

„Dispozițiile legale menționate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, creează dificultăți în ceea ce privește modalitatea de recuperare a avansului, ținând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situația mai multor recepții la terminarea lucrărilor. Deciziile pe care le va lua Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu privire la acest proiect vor fi comunicate opiniei publice”, arăta CNAIR.

Contractul de tip FIDIC Galben: Proiectare și Execuție a fost semnat în data de 18.10.2013 cu Asocierea Salini Impregilo SpA și S.E.C.O.L. — Societa Edile Construzioni e Lavori S.A. — SECOL Societa Edile Construzioni Opere e Lavori S.P.A.

Lungimea autostrăzii Lugoj — Deva este de 28,6 km, localizată în județele Timiș și Hunedoara. Valoarea contractului este de 562,73 milioane de lei, fără TVA, din care 478,32 milioane de lei din fonduri de coeziune (85%), iar 84,41 milioane de lei de la Guvernul României (15%).

 

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :