9.2 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Ministrul de externe chinez este dat dispărut de aproape o lună! Speculațiile sunt tot mai numeroase despre soarta sa

O absenţă neobişnuit de lungă din spațiul public a ministrului de Externe chinez Qin Gang a dat naştere speculaţiilor legate de soarta acestuia.

În vârstă de 57 de ani, Qin Gang, care şi-a preluat funcţia în luna martie, a avut ultima apariţie publică la un eveniment oficial în 25 iunie, atunci când l-a primit la Beijing pe viceministrul de Externe rus Andrei Rudenko. Cu acea ocazie, Ministerul de Externe chinez a publicat o fotografie de la întâlnire, notează DPA, conform Agerpres.

„Având în vedere statutul şi influenţa Chinei în lume, este într-adevăr foarte ciudat faptul că ministrul său de externe nu a apărut în public de mai bine de 20 de zile”, a declarat Deng Yuwen, fost editor al unei publicaţii a Partidului Comunist Chinez, care trăieşte acum în SUA, scrie News.ro, citând CNN și The Guardian.

 

„Nicio informaţie”

China a anulat o întâlnire a ministrului Qin Gang cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, la Beijing, prevăzută pentru 10 iulie, cu numai câteva zile înainte de reuniune. Nu a fost oferit niciun motiv al acestei decizii.

În plus, Qin nu a participat la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), desfăşurată săptămâna trecută. În schimb, şeful diplomaţiei chineze Wang Yi, care se află peste Qin în ierarhia puterii din China, a fost prezent la această reuniune.

Întrebat săptămâna trecută de ce Qin Gang nu a participat la reuniunea ASEAN, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a răspuns că a fost vorba despre motive medicale. Dar acest răspuns a lipsit din transcrierea oficială a briefingului de presă, postată ulterior pe site-ul ministerului. Ministerul chinez de Externe omite adesea conţinutul pe care îl consideră sensibil din transcrierile şedinţelor sale regulate de informare, menţionează CNN.

„O problemă pentru regimurile totalitare”

Laconica explicaţie despre motive de sănătate invocată de autorităţi nu a reuşit să stingă valul de speculaţii cu privire la motivul pentru care Qin nu a mai fost văzut în public. Aceste zvonuri sunt alimentate de lipsa de transparenţă a sistemului politic chinez, în care informaţiile sunt păstrate cu grijă şi deciziile importante sunt luate în mare parte în spatele uşilor închise, a explicat Deng, analistul stabilit în SUA. Sub conducerea lui Xi, această opacitate politică nu a făcut decât să se intensifice, în timp ce acesta reprimă disidenţa şi concentrează puterea în propriile mâini.

„Aceasta este o problemă pentru regimurile totalitare. Regimurile totalitare sunt în mod inerent instabile, deoarece totul este decis doar de către liderul suprem. Dacă unui oficial de rang înalt i se întâmplă ceva neobişnuit, oamenii se vor întreba dacă relaţiile acestuia cu liderul suprem s-au deteriorat sau dacă este un semn de instabilitate politică”, a spus el.

Şi în trecut oficiali chinezi de rang înalt au dispărut din atenţia publicului, pentru ca luni mai târziu să se afle că au fost reţinuţi pentru investigaţii de către organul de supraveghere disciplinară al Partidului Comunist aflat la putere. Astfel de dispariţii bruşte au devenit o trăsătură comună în campania anticorupţie a lui Xi, scrie CNN.

 

Abordată luni pe acelaşi subiect, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze a declarat că nu are „nicio informaţie” despre acest subiect.

Cenzura în acțiune

Discuţiile despre absenţa lui Qin par să fi fost cenzurate pe platforma socială chineză Weibo, o căutare cu întrebarea „unde este Qin Gang” returnând mesajul „fără rezultate”. Au existat foarte puţine alte discuţii vizibile cu numele său, notează The Guardian.

Jurnalistul şi analistul Phil Cunningham a declarat că cinci paragrafe despre Qin au fost tăiate fără a fi anunţat dintr-un articol pe care l-a scris despre relaţiile dintre SUA şi China pentru ziarul pro-Beijing din Hong Kong, South China Morning Post (SCMP). Paragrafele subliniau că este un moment nepotrivit pentru ca un fost ambasador la Washington să dispară de pe scena politică, iar jurnalistul se întreba dacă a fost din cauza bolii sau a „defavorizării politice”.

 

„Qin Gang a dispărut. Nu numai că lipseşte din ciclul de ştiri din China, dar lipseşte şi din articolul meu!”, a scris Cunningham pe Twitter.

 

Cine este Qin Gang

Qin Gang, în vârstă de 57 de ani, diplomat de carieră şi consilier de încredere al liderului chinez Xi Jinping, a fost promovat la funcţia de ministru de externe în decembrie, după o scurtă perioadă de timp în care a fost ambasador în Statele Unite.

 

În calitate de ministru de externe, Qin a făcut reproşuri dure la adresa Washingtonului, când relaţiile bilaterale au atins un nou minim după ce un presupus balon de spionaj chinezesc a fost doborât deasupra SUA. De asemenea, el a jucat un rol-cheie în eforturile ulterioare ale ambelor părţi de a stabiliza legăturile dificile şi de a restabili comunicarea, inclusiv prin întâlnirea cu secretarul de stat american Antony Blinken în timpul vizitei acestuia la Beijing la mijlocul lunii iunie.

Qin a devenit cunoscut ca fiind unul dintre „lupii războinici” ai regimului, expresie prin care este desemnată o generaţie de diplomaţi agresivi, care au adus un stil nou şi antagonist în diplomaţia chineză în ultimii ani. Sprijinit şi promovat de Xi însuşi, numele lui a fost menţionat pentru a prelua în viitor locul lui Wang Yi, în calitate de oficial de top în domeniul politicii externe în cadrul Partidului Comunist Chinez.

 

La sensibilitatea absenţei lui Qin se adaugă percepţia legăturilor sale apropiate cu Xi. Liderul chinez şi-a asigurat în mod excepţional un al treilea mandat la putere în toamna anului trecut şi a venit cu o nouă echipă de conducere plină de aliaţi loiali, potrivit fostului editorialist Deng Yuwen. „Qin Gang a fost tras în sus exclusiv de Xi. Orice problemă cu el se va reflecta negativ şi asupra lui Xi – ceea ce implică faptul că Xi nu a reuşit să aleagă persoana potrivită pentru această funcţie”, a comentat Deng pentru CNN.

Alte subiecte :

Citește și :