10.1 C
Timișoara
vineri 5 decembrie 2025

Ministrul Daniel David, invitat la Timișoara, crede că „Dualul este cheia pentru viitorul filierei tehnologice” FOTO-VIDEO

Timișoara a găzduit joi, 16 octombrie, Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, un eveniment național dedicat promovării excelenței, colaborării și creativității în educația profesională duală din România.

Asociația Hands Across România dimpreună cu cu instituții de învățământ preuniversitar dar și de nivel universitar, dascăli, reprezentanți ai mediului de afaceri s-au reunit joi 16 octombrie în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș pentru a discuta la cel mai înalt nivel și cât mai serios posibil despre învățământul dual.

Nu mai este nici un secret că piața muncii are un mare deficit de personal tehnic calificat de nivel mediu. Dacă absolvenți cu studii superioare există din abundență în companii cei ce lucrează efectiv în producție și servicii calificate sunt încă insuficienți sau mediocru pregătiți. Deci necesitatea unui învățământ dual axat pe partea practică este o cerință imperioasă a marilor firme.

Toate aceste aspecte și multe altele au fost luate rând pe rând în discuție la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, ce s-a dorit (și a reușit) să fie un eveniment național dedicat promovării excelenței, colaborării și creativității în educația profesională duală din România.

Gala a avut două secțiuni principale: o conferință de advocacy, aplecată asupra viitorului educației profesionale dar și o gală festivă de premiere, cu momente artistice, expoziții interactive și recunoașteri pentru elevi, profesori și companii implicate în sistemul dual.

Conferința a inclus paneluri pe teme precum „VET 2030 – viziune europeană, acțiune locală”, politici educaționale și „Declarația Dualului”, o dezbatere interactivă. Discuțiile au reunit reprezentanți ai ministerelor, universităților, autorităților locale și companiilor private.

Invitatul de seamă al galei a fost însuși profesorul Daniel David, ministrul Educației și Cercetării. Dânsul a ținut să sublinieze importanța aparte a reformelor în învățământul dual, dar și despre planuri pentru reforme, după seria măsurilor fiscal-bugetare din ultimele luni.

„O să avem și componenta care vorbește despre filiera tehnologică, despre componentele vocaționale. Când am preluat al doilea mandat, în prima săptămână, credeam că vom continua reformele angajate în primul mandat și că voi putea implementa aspectele din raportul QX. Foarte rapid, într-o săptămână, în câteva zile, toată logica s-a schimbat când guvernul a adus măsuri de austeritate accentuată, chiar măsuri de criză fiscal-bugetară. Deci nu pot să nu pomenesc asta, fiindcă este elefantul din încăpere.


Măsurile acestea de criză fiscal-bugetară au adus o serie de schimbări care ne-au ajutat financiar să avem salarii și burse până la sfârșitul anului și au provocat paradigmele vechi pe care le aveam în sistem.


Acum este momentul. După ce ne-am stabilizat, am comunicat și public, reformele de acum încep. Până acum noi am luat măsuri de criză fiscal-bugetară, am dat de reforme în legătură cu aceste măsuri, iar între aceste reforme, componenta duală este fundamentală.
Pentru că, vedeți, noi în educație spunem mereu că vrem să formăm competențe. Acum, sigur, cineva ne poate întreba: «dar de ce vreți să formați competențe?» Pentru că mai multe competențe ne duc spre profesii și ocupații. Vrem să fim legați de societate și de piața muncii.


Bun, formăm competențe. Dar ce înseamnă competențe? În teorie, toți știm ce înseamnă competențe. Competența înseamnă o structură psihopedagogică care are trei componente: cunoștințe declarative, adică ce știi să spui. Ne-au învățat, ca să puteți citi în literatura internațională ce vă interesează mai mult, cunoștințe procedurale, ce știi să faci, «knowing how», le mai numim abilități, cunoștințele practice.


Și a treia componentă foarte importantă, pe care de multe ori o mai uităm, este componenta valorică, de ce este important să ai aceste cunoștințe educative și aceste cunoștințe procedurale. Și atunci, noi transferăm și formăm, de fapt, aceste competențe.

… Deci, altfel spus, aceste trei aspecte – școală, operatori economici sau angajatori și autoritate locală – sunt componente fundamentale. În aceea ce privește zona de educație, ca strategie din partea Ministerului, voi știți că avem în lege faptul că cele tehnologice, în timp, trebuie să se transforme în duale.

Evident, așa cum eu spuneam, componenta practică contează în zona tehnologică și vocațională, dar dualul este legat, în primul rând, de zona tehnologică, în zona tehnică și în zona de servicii. Calificările 3 și 4 le ținem timp la nivel de liceu, iar după aceea, ca să asigurăm o dezvoltare a învățământului dual dincolo de liceu, ați văzut că am început programe de învățământ dual la nivel universitar, nivel de calificare 6.
Am început, ca să spun așa, planurile cadru și am început să vorbim despre planuri cadru în zona tehnologică în primul mandat. M-au oprit măsurile fiscal-bugetare. Am zis că trebuie să dau semnalul că s-a încheiat cu măsurile fiscal-bugetare, începem să revenim la normalitate și o normalitate este această reformă a învățământului dual”, a explicat situația ministrul Daniel David.

Referitor la „strângerea curelei” în plan financiar ministrul opinează că deși au fost reduse multe finanțările s-a reușit, totuși, ca din cele un miliard și 700 de milioane de lei alocate din PNRR pentru cele circa 20 de campusuri duale să fie salvate proiecte în valoare de un miliard și s-au pierdut (doar pentru moment) cele circa 700 de milioane de lei.

În cadrul panelului principal, moderat de Carmen Proteasa, „VET 2030 – viziune europeană, acțiune locală”, a vorbit și Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării referindu-se la provocările învățământului profesional și necesitatea unui marketing mai intens pentru învățământul dual.

„În acest moment, un elev care urmează învățământul profesional știm foarte bine că are nevoie de doi ani în plus pentru a-și completa studiile liceale, ceea ce din start constituie unul dintre motivele de neatractivitate ale acestui sistem. Și poate că, în felul ăsta, sperăm să se întâmple, să îl facem mai atractiv.
Ați spus mai devreme că nu vă doriți ca învățământul profesional să fie văzut ca o rută de rezervă. Haideți să fim cinstiți cu noi înșine. Este, la acest moment, o rută de rezervă învățământul profesional. Și asta puteți vedea în analizele pe care fiecare județ le face la finalul clasei a VIII-a, acele chestionare de orientare școlară și profesională, pe care le adresăm copiilor din clasa a VIII-a.
Acest lucru nu are legătură neapărat cu părerea lor, ci cu mentalitățile din țara asta și mentalitățile părinților, care își doresc pentru copiii lor, eventual, ce n-au reușit să facă ei în viață. Și e de înțeles, nici nu trebuie să ne supărăm pe asta.
Din acest motiv, marketingul pe zona de învățământ dual trebuie să fie mult mai intens din partea noastră ca minister și din partea companiilor, dacă sunt direct interesate, și din partea organizațiilor”,
și-a nuanțat poziția profesorul Sorin Ion.

O poziție tranșantă a avut și Marilen Pirtea din dubla sa poziție de rector al Universității de Vest dar și de consilier personal al primului ministru.
Rectorul Pirtea a subliniat importanța reformării și modernizării sistemului de învățământ profesional și tehnic VET (Vocational Education and Training – Învățământ Profesional și Tehnic), în acord cu obiectivele europene de competitivitate și incluziune având în vedere că încă nu avem un învățământ dual pe deplin competitiv.

În intervenția sa, rectorul UVT a evidențiat nevoia de flexibilitate educațională, de creștere a atractivității învățământului tehnologic și de parteneriate solide între mediul academic și mediul economic, ca premise pentru un sistem capabil să răspundă real nevoilor pieței muncii.
De asemenea, a fost subliniată contribuția UVT, alături de universitățile partenere din consorțiul ATU (Alianța Timișoara Universitară), la inițierea și implementarea proiectelor dedicate dezvoltării campusurilor de învățământ dual liceal și universitar, menite să ofere tinerilor oportunități concrete de formare profesională și integrare.
Prin acest demers, Universitatea de Vest din Timișoara își reafirmă rolul de partener activ în construcția unei educații europene moderne, bazate pe excelență, colaborare și adaptabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite...

CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului

RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :