Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a vizitat Timișoara. Foto

207

Pentru o scurtă perioadă, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a trecut prin județul Timiș. Printre alte întâlniri, un popas ceva mai lung l-a făcut la Spitalul Clinic Militar din Timișoara, unde au avut loc discuții cu conducerea unității, dar și cu conducerea Consiliului Județean.

Discuțiile au avut un caracter constructiv și se pare că au urmărit rezolvarea multora dintre doleanțele medicilor militari. Dar cum majoritatea problemelor se leagă de posibile fonduri ce ar trebui găsite, rămâne de văzut cum și cât de repede se vor rezolva. Una dintre chestiuni ar fi legată de modernizarea clădirii Spitalului Clinic Militar, care arată destul de degradat, mai cu seamă ca urmare a furtunii din septembrie 2017 ce a decopertat mare parte din țiglele vechi de pe edificiu. Dar întreaga clădire merită o temeinică reabilitare, dacă se ia în considerare vechimea de peste două secole și jumătate ce au trecut de la construire. De asemenea este și o clădire emblematică din punct de vedere istoric-urbanistic.

Călin Dobra, aflat la fața locului, a făcut câteva observații despre întâlnire.

„La Spitalul Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Victor Popescu” din Timişoara am participat la o întâlnire cu şefii de secţie şi echipele de comandă ale spitalelor militare din vestul țării.
În cadrul întrevederii le-am transmis cadrelor medicale și militarilor că împreună cu ministrul Mihai Fifor ne dorim să identificăm o soluție prin care Consiliul Județean Timiș să se implice în modernizarea clădirii spitalului.

Deschiderea mea este totală în privința îmbunătățirii actului medical cu atât mai mult cu cât avem un parteneriat solid cu Ministerul Apărării Naționale, cu care colaborăm pe mai multe proiecte, inclusiv pentru construirea de locuințe pentru militari.

Spitalul Militar din Timişoara va beneficia până în 2020 de investiții în reabilitarea infrastructurii și de fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală modernă”, a declarat liderul CJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ