10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Ministerul Educației: Vaccinarea prioritară a personalului din învățământ poate începe săptămâna aceasta

Din analiza făcută duminică de Ministerul Educației împreună cu CNACAV, rezultă că este posibil ca vaccinarea prioritară a personalului din sistemul de învățământ să demareze chiar în această săptămâna. O decizie se va lua luni și va fi anunțată de CNACV, transmite Ministerul Educației, care „apreciază în mod deosebit eforturile făcute de către CNACV în acest sens”.

Pentru programare, va trebui ca fiecare ISJ și fiecare universitate să furnizeze cât mai rapid către DSP listele nominale cu personalul din învățământ care dorește să se vaccineze în aceste centre dedicate (grupat în funcție de vârsta – sub și peste 55 ani).

Operațiunea va dura circa o săptămâna. Locațiile centrelor locale de vaccinare prioritară a personalului din învățământ sunt deja cunoscute (spre exemplu, pentru București, se are în vedere organizarea a 22 de linii de vaccinare în complexul ROMEXPO).

Până acum s-au vaccinat 42.000 angajați ai sistemului de învățământ, din care 21.000 au făcut și rapelul. Acest număr nu include personalul din învățământul superior medical – personal care, deși este angajat în sistemul de învățământ, a fost înregistrat la vaccinare în categoria „personal medical”.

În acest moment, în platforma de vaccinare s-au înregistrat 128.817 angajați din sistemul de învățământ (fără medicii din învățământul superior medical).
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Expoziția „Sit with me”, a studenților arhitecți de la Timișoara, la Milano Design Week 2024

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la...

Citește și :