Mulți timișoreni se întreabă de ce Pădurea Verde și Grădina Zoologică sunt lăsate în paragină de către Primăria Timișoara și care a fost rolul lui Rudolf Gräf, consilier al lui Dominic Fritz, dar care a activat în administrația locală încă din ultimul mandat al lui Nicoale Robu. Cine l-a propulsat pe Gräf la Timișoara, iar mai apoi în Republica Moldova? Cum a influențat Gräf politica de urbanism a Timișoarei și cum a preluat un proiect de înverzire urbană din Olanda, pe care administrația Fritz se lăuda că îl va implementa la Timișoara?

Mai apoi, același Rudolf Gräf reapare de data asta la Chișinău, în Republica Moldova, unde ocupă un loc influent dar promovează exact același proiect olandez de “green city” care l-a oferit și Timișoarei? Mai jos, aveți faptele și cifrele, iar dumneavoastră puteți trage concluziile.

Ecopolitica vă prezintă o radiografie a unei inginerii urbanistice, cu scop nedeclarat financiar, ambalat frumos în proiect ecologic, de green city. Modelul nu e nou, el fiind implementat inițial în Olanda și Germania, apoi în alte țări occidentale ca, mai apoi, să pătrundă în Europa de Est. Cu scandaluri, procurori europeni, anchete dar și cu final reglat din punct de vedere legal, cel puțin în Europa de Vest. Nu și la noi, pe plaiul mioritic.

„Orașul raportat ca verde” — Cum a crescut suprafața «verde» a Timișoarei pe hârtie, deși parcurile se ofilesc? Timișoara a bifat în ultimii cinci ani creșteri semnificative în statistici — mai mulți metri pătrați de „spațiu verde” înscriși în registre și proiecte mediatizate — în timp ce parcuri mari rămân neîngrijite, iar mini-parcurile create pe repede-înainte se usucă sau nu sunt accesibile locuitorilor. Datele publice, documentația de proiect și finanțările locale arată un model repetitiv: investiții concentrate pe aparență (randări, plantări masive inițiale, „indicatori” raportabili), dar fără planuri și resurse de întreținere pe termen lung. Această discrepanță transformă «orașul verde» într-un exercițiu contabil — util pentru obținerea de fonduri și legitimitate politică, dar ineficient pentru sănătatea urbană reală.

Hârtia vs. solul: Registrul spațiilor verzi și extinderea „pe hârtie”

Registrul local al spațiilor verzi (RSV) este instrumentul administrativ cheie pentru orice oraș care dorește să-și gestioneze politicile de mediu și de planificare urbană. Hotărârea locală și paginile Primăriei menționează explicit scopul: identificarea, monitorizarea și strategia pe termen lung a spațiilor verzi. Cu toate acestea, documentele publice arată creșteri rapide ale suprafețelor raportate, fără un set coerent de indicatori de calitate — de exemplu: prezența unei infrastructuri de irigații, existența unui plan de înlocuire a arborilor pierduți, sau alocarea de personal pentru mentenanță.

 

Datele oficiale de pe site-ul primăriei anunță proiecte care însumează sute de mii de metri pătrați (de exemplu, reconfigurarea Calea Şagului, menționată ca peste 114.000 m2 transformabili). Pe hârtie, aceste cifre cresc raportul spațiu verde/mp locuitor — un indicator cheie pentru atragerea finanțărilor și a certificărilor urbane. Dar documentația proiectelor accesibilă public (anunțuri de cumpărări directe, randări) arată frecvent stadii vizuale (randări 3D) fără corespondență clară în planuri tehnice complete.

Întrebare verificabilă pentru Primăria Timișoara: ce procente din suprafețele nou introduse în RSV au documentație tehnică finalizată, autorizații de construire și contracte de mentenanță pe 10–20 ani? Răspunsul determină dacă extinderea este durabilă sau doar contabilă.

Parcurile consacrate: între reabilitări anunțate și întreținere deficitară

Parcul Rozelor — un spațiu care, conform relatărilor oficiale, a beneficiat de lucrări de întreținere și chiar propuneri de protejare ca monument istoric — rămâne un studiu de caz pentru discrepanțele între comunicare și realitate. Investigațiile jurnalistice locale au descris lucrări de înlocuire a gardurilor vii și tratamente fitosanitare, dar au semnalat în același timp degradări persistente, probleme cronice de întreținere și un sentiment general de „amenajare cosmetică” mai degrabă decât de restaurare comprehensivă.

Parcul Copiilor și Parcul Scudier au înregistrat probleme similare: lucrări episodice, plantări care nu au supraviețuit verilor secetoase sau sistemelor de irigație insuficiente. Corelarea între bugetul alocat pentru întreținere și lucrările efectiv realizate nu este publicată într-un mod transparent.

Mini-parcurile, „pădurea urbană” și plantările masive: soluții rapide sau expuneri electorale?

Pe parcursul anului 2025, Primăria a promovat acțiuni de plantare de tip „mini-pădure urbană” (ex.: acțiune din noiembrie 2025 cu 2.200 de arbori și arbuști într-un petic de 400 mp, conform comunicatelor oficiale). Astfel de acțiuni sunt mediatizate și au un impact vizual puternic. Totuși, plantele tineri au nevoie de ani și de infrastructură (irigații, protecție, înlocuire) pentru a ajunge la maturitate și a produce efecte pozitive de microclimă. Fără o strategie de urgență pentru supraviețuirea acestora, efortul se pierde.

Acest tip de șir de acțiuni — plantări masive locale, anunțuri mediatice, fotografii pentru social media — creează impresia de activitate, dar nu garantează un ecosistem urban funcțional. În plus, unele dintre aceste intervenții ofertă administrației Fritz portița între a crea „noi metri pătrați” în rapoarte (prin înscrierea terenului în RSV) și a evita eforturile mai costisitoare de reabilitare a parcurilor existente.

Finanțele: fonduri, contracte și cronologia cheltuielilor

Un moment relevant este inițiativa de contractare a lucrărilor de întreținere în valoare de circa 180,5 milioane lei pentru următorii patru ani — o sumă importantă care sugerează că orașul recunoaște necesitatea întreținerii după faza de „creare” a spațiilor verzi. Totuși, această sumă apare în paralel cu anunțurile de proiecte noi, adică recunoașterea publică a nevoii de mentenanță vine după ce suprafețele sunt deja anunțate sau create. Această cronologie este relevantă: creezi / raportezi / abia apoi finanțezi mentenanța.

Sursele de finanțare sunt multiple: buget local, POR/PNRR (programe gestionate la nivel european sau național), parteneriate internaționale (ex.: EBRD — Green Cities program) care oferă studii, consultanță și uneori cofinanțare pentru planuri de transformare urbană. EBRD a susținut elaborarea planului „Timișoara Oraș Verde” (GCAP), un document care stabilește direcții strategice pentru corridoare verzi și adapatare climatică, dar implementarea acestor direcții necesită resurse și angajamente pe termen lung. (EBRD Green Cities)

Întrebare financiară cheie: cât din fondurile solicitate/obținute au fost direcționate explicit către întreținere pe termen lung vs. investiții inițiale și „randări”?

Cine proiectează, cine întocmește randările, cine execută?

Un model frecvent întâlnit la nivel european implică un lanț de firme:

• think-tank-uri / consultanți (elaborează strategii și justificări pentru finanțare),
• birouri de urbanism / proiectare (realizează randările și proiectele conceptuale),
• firme de implementare „ușoară” (plantări rapide, mobilier urban),
• firme de mentenanță (contractate ulterior, eventual dupa recepție).

Documentația publică (anunțuri de contractare, pagini de achiziții) indică repetitivitatea unor prestatori — un aspect ce merită verificat la nivel de contracte pentru posibile conflicte de interese sau subcontractări ciclice. Lista exactă a firmelor se găsește, parțial, pe portalul public de achiziții al primăriei și pe SEAP/SICAP.

Exemplul Olandei: inspirație sau pretext?

Modelele urbane din Olanda (pietonalizări radicale, transformarea arterelor în canale cu promenadă) sunt folosite frecvent ca exemplu. Ele funcționează în contexte urbane și instituționale diferite: investiții masive în infrastructură, reconfigurare completă a utilităților, întreținere pe termen lung și mobilizarea civic-privată. Copierea elementelor vizuale fără adaptare la contextul local (resurse, climat, infrastructură, culturi administrative) produce efecte slab calibrate: „forma” este copiată, „miezul” nu. Documentele de strategie (ex.: GCAP / EBRD) promovează principiile, dar nu sunt o rețetă „la cheie”. (EBRD Green Cities)

Olanda se laudă cu un singur exemplu de mare succes (foto mai sus), deși are multe astfel de proiecte. Asta și datorită geografiei și a infrastructurii precum și a strategiilor urbane integrate.

Anul 2024. În secolul al XX-lea, Catharijnesingel a devenit Catharijnebaan: o autostradă urbană neatractivă, dominată de asfalt și beton. Pe măsură ce apa s-a întors în zona istorică a Canalului, a adus un nou traseu de parc natural chiar într-una dintre cele mai aglomerate zone din Olanda: rezultatul a fost un peisaj urban complet conectat la trecut, prezent și viitor.

Finalizarea Catharijnesingel marchează o realizare importantă în cadrul proiectului de 20 de ani de restaurare a canalului orașului, depășind conservarea istorică și ecologică. Simbolizează un element esențial în revitalizarea zonei gării, transformând-o într-un spațiu urban verde, prietenos cu pietonii, care îmbină frumos vechiul cu noul. Mai mult, acest proiect joacă un rol crucial în crearea unui centru urban adaptabil la schimbările climatice, abordând provocările reprezentate de schimbările climatice.

Rădăcinile Catharijnesingel datează de 900 de ani, când Utrecht a primit drepturile de oraș în anul 1122 d.Hr. În acea perioadă a fost construit un canal exterior lung de cinci kilometri, care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea orașului de-a lungul secolelor.

Rolul agenților alogeni și infiltrarea lor în administrația românească

Acapararea țărilor est-europene nu este numai politică și ideologică. În spatele mesajelor politice se află o rețea extrem de bine pusă la punct prin care o mare parte din fondurile europene accesate de municipalități și guverne din țările Europei de Est se întorc în Occident. Fie prin firme de consultanță cu beneficiari străini dicreți și bine ascunși în spatele unor firme din semi-paradisuri fiscale precum Olanda, Belgia sau Marea Britanie și chiar prin preluarea controlului administrative direct.

Acest ultim lucru asigură buna funcționare a mecanimsului prin impunerea, în brusc, ci în ani de zile, a unor cetățeni străini pe funcții eligibile – cazurile primarilor Dominic Fritz (naționalitate germană) sau Clotilde Armand (naționalitate franceză) fiind elocvente la nivel de orașe. La nivel național, legislația cere cetățenia țării. În România, principala poartă de intrare a “colectorilor” vestici a fost prin intermediul USR.

Și acest lucru se vede extrem de clar în anul 2025, când USR a intrat la guvernare, deși a avut un scor rezidual de numai 12% la alegerile generale, însă și-a pus cetățeni români obedienți în funcții cheie: de la primul ministru (oficial PNL) și alți câțiva foști miniștri care servesc agenda Bruxelles-ului, până la Dominic Fritz, devenit președintele USR când încă nu avea cetățenie română, dar care a pus activ umărul la propulsarea candidatului-surpriză Nicușor Dan la Cotroceni, urmată de vizite împreună la Berlin sau Paris.

Ilegalități sau nereguli posibile

Am identificat câteva zone de investigare cu potențial de nereguli:

• lucrări făcute fără autorizații (amenajări „ușoare” trecute ca întreținere);
• înscrieri în RSV fără rapoarte tehnice complete;
• procese de achiziție repetate către aceleași firme fără competitivitate reală;
• discrepanțe între sumele anunțate pentru proiect (comunicare) și sumele contractate/executate.

Povestea green, de la verde de Paris la BÜNDNIS 90/DIE GRÜNEN

„Creșterea” spațiilor verzi este, în fapt, o operațiune contabilă.

Sub mandatul primarului Dominic Fritz, Timișoara a intrat agresiv în narativul european al „orașelor verzi”. Conceptul-cheie nu este calitatea spațiului verde, ci suprafața raportabilă.

În practică, sunt incluse ca spații verzi cimitire, fâșii de teren dintre carosabil și linia de tramvai, taluzuri tehnice, insule verzi fără funcțiune sau utilitate, insule de pământ fără acces public și mini-parcuri improvizate între blocuri.

Un petic de pământ cu iarbă și câțiva puieți intră în registre exact ca un parc matur. Diferența nu contează în rapoarte.

Aceasta este esența urbanismului contabil: nu ce funcționează contează, ci ceea se poate măsura rapid și apoi se poate raporta.

Parcurile mari, ignorate pentru că nu mai aduc puncte

Parcul Rozelor

Simbol istoric al orașului, Parcul Rozelor este astăzi un exemplu de degradare lentă: vegetație îmbătrânită, ronduri neîngrijite, lipsa unei strategii de replantare și irigație coerente. Intervențiile sunt sporadice și cosmetice. Un parc deja existent nu crește suprafața verde – deci nu aduce beneficii administrative.

Parcul Copiilor

Aflat într-o zonă intens circulată, parcul suferă de aceleași probleme: arbori uscați, zone de umbră insuficiente, întreținere discontinuă. Modernizarea reală ar presupune costuri mari și mentenanță pe termen lung – exact ceea ce administrația evită.

Parcul Scudier

Un parc de cartier care ar putea avea rol de plămân verde local, dar care a rămas într-o stare de semi-abandon. Nicio strategie de revitalizare coerentă, nicio investiție consistentă.

Concluzie: parcurile mari sunt „invizibile” pentru indicatorii UE. Ele consumă bani, dar nu produc cifre noi.

Mini-parcurile: fabrici de metri pătrați verzi

În paralel cu degradarea parcurilor consacrate, orașul a fost împânzit de mini-parcuri între blocuri, adesea fără consultarea locatarilor și fără avize și autorizații legale, plantări excesive de puieți pe marginea liniilor de tramvai, „insule verzi” fără utilitate urbană reală.

Aceste intervenții au câteva trăsături comune:

1. Se fac rapid – ideal înainte de un raport sau un termen de finanțare.
2. Arată bine în randări – mult verde, puțină infrastructură.
3. Nu au mentenanță garantată – irigații minime, fără plan de înlocuire a pierderilor.

Un puiet uscat nu scade suprafața verde din documente.

Coridoarele verzi: promisiune strategică sau decor de prezentare

Proiecte precum coridorul verde de pe malul Begăi – pentru care s-au făcut demolări, unele declarate ilegale de către instanță, reconfigurarea Căii Șagului sau axele „verzi” de mobilitate sunt prezentate ca transformări structurale ale orașului. În realitate, ele sunt în mare parte rebranduiri ale spațiului existent, cu adaos minim de vegetație reală.

Inspirate din exemple olandeze, aceste proiecte ignoră diferențele majore: climat, infrastructură, bugete de întreținere, capacitate administrativă.

În Olanda, un canal urban presupune lucrări de infrastructură, utilități, mentenanță pe zeci de ani. În Timișoara, „coridor verde” poate însemna câteva bănci și niște arbuști.

De unde vine modelul

Modelul aplicat nu este original. El provine din:

• ghiduri europene de „green transition”;
• rețele de orașe verzi;
• think-tank-uri și consultanți urbani vest-europeni.

Primarul Dominic Fritz nu „inventează” nimic. El importă mecanic o metodă prin care se maximizează indicatorii ușor de raportat și minimizează costurile de întreținere.

Problema apare când metoda este aplicată fără adaptare la contextul local.

Autorizații, grabă și zone gri

Multe dintre amenajările „ușoare” nu au autorizații de construire clare, sunt încadrate ca „întreținere” pentru a evita proceduri, nu au proiecte tehnice publice.

Această zonă gri permite execuții rapide, lipsa dezbaterii publice, imposibilitatea evaluării ulterioare a calității lucrărilor.

Cui folosește acest model?

1. Administrației, care raportează creșteri spectaculoase de spațiu verde.
2. Finanțărilor europene, unde indicatorii cantitativi sunt decisivi.
3. Comunicării politice, care preferă randările în locul realității.

Nu folosește mediului urban real, sănătății locuitorilor din Timișoara și nici rezilienței climatice pe termen lung.

În concluzie, Timișoara nu este mai verde.
Timișoara este mai bine raportată ca verde.

Parcurile se degradează pentru că nu mai contează. Mini-parcurile apar pentru că sunt ușor de bifat. Urbanismul a fost redus la contabilitate, iar ecologia la o prezentare în PowerPoint.

Până când orașul nu va condiționa fiecare metru pătrat nou declarat de un plan de mentenanță pe 10–20 de ani, irigații reale, arbori maturi, audit public anual iar „orașul verde” va rămâne o simulare.

Hărțile comparative. Cum se „vede” verdele doar din birou

Chiar și fără Registrul Spațiilor Verzi finalizat, există suficiente surse publice pentru a reconstrui diferența dintre verdele real și verdele raportat.

Surse accesibile fără cereri de informații la autorități, din moment ce sunt cazuri în care solicitările pe legea 544 au durat și aproape 2 ani de zile, folosite în analiza Ecopolitica:

1. Hărți satelitare publice (Google Maps / Google Earth – funcția „istoric imagini”)
2. Randări oficiale publicate pe site-ul Primăriei și pe Facebook
3. Hărți din documentații urbanistice publice (PUZ/PUD)
4. Comunicate oficiale care menționează suprafețe exacte (mp)

Constatări recurente: suprafețe declarate scriptic drept zone „verzi” sunt în realitate pietriș, pământ bătătorit, iarbă arsă sezonier, taluzuri neaccesibile publicului.

Cheia investigației este tocmaiîn hărți și raportările scrise, unde tot ce e colorat verde contează egal, indiferent dacă este parc sau spațiu tehnic.

Registrul Spațiilor Verzi, un document-fantomă

Registrul Spațiilor Verzi (RSV) al Timișoara este obligatoriu prin lege, nu opțional. Cu toate acestea este incomplet de ani de zile deși a fost contractat (există alocări bugetare), nu este publicat integral într-o formă utilizabilă și nu are versiuni istorice accesibile public.

De ce este esențial RSV? Registrul Spațiilor Verzi este instrumentul care justifică declarațiile privind creșterea spațiilor verzi, fundamentează cererile de finanțare, stabilește ce este „zonă verde” și ce nu.

Ce lipsă devine probă? Absența unui RSV funcțional nu blochează raportările, administrația operează cu date interne neverificabile public, presa și cetățenii nu pot controla veridicitatea cifrelor.

Aceasta nu este neglijență tehnică.
Este o asimetrie de informație.

Fotografii comparative: randare vs. realitate

Chiar fără acces la arhivele interne, există o sursă solidă: chiar imaginile publicate de Primărie.

Tipar observabil:

Faza 1 – randare: verde saturat, arbori maturi instant, oameni, copii, biciclete, niciun element degradabil.

Faza 2 – execuție: puieți subdimensionați, lipsă sisteme de irigații, sol neameliorat, mobilier urban minim.

Faza 3 – realitate (1–2 ani): vegetație uscată, arbori pierduți, spații abandonate, lipsă întreținere.

Nu este nevoie de opinii.
Fotografiile se contrazic singure.

Zonele „verzi” improprii: cum se fabrică metri pătrați

Analizând hărți și teren, apar câteva categorii de „verdele fictiv”:

1. Verdele tehnic reprezintă linii de tramvai, spații dintre carosabil și trotuar, taluzuri de infrastructură.

Toate sunt declarate „verzi”, dar nu sunt spații publice.

2. Verdele nefuncțional marchează mini-parcuri fără umbră, fără bănci reale, fără accesibilitate, fără rol microclimatic.

Ele există doar pentru raport.

3. Verdele temporar semnalează plantări sezoniere, puieți fără șanse de maturizare, lipsă buget de înlocuire.

Aceste insule verzi și grupuri de vegetație mor, dar rămân pe hartă.

Responsabilitatea politică

Politica spațiilor verzi este asumată direct de primar. În acest caz, Dominic Fritz nu este un administrator neutru, ci vectorul unei ideologii urbane importate.

Problema nu este „verde vs. beton”.
Problema este raportare vs. Realitate, estetică vs. Ecologie și comunicare vs. întreținere.

Câteva concluzii la acest capitol

Timișoara este un oraș unde parcurile mari sunt lăsate să se degradeze, mini-parcurile apar haotic, Registrul Spațiilor Verzi nu este finalizat iar cifrele circulă fără control public.

Aceasta nu este o eroare.
Este un sistem.

Un sistem care produce indicatori, atrage fonduri, generează imagine și, mai ales, evită responsabilitatea pe termen lung.

„Verde pe hârtie, praf în oraș.”
Timișoara, studiul de caz european al greenwashing-ului administrativ

Indicatorii au crescut, randările au circulat, iar comunicatele au vorbit despre coridoare verzi și regenerare urbană. În teren, parcurile mari se degradează, vegetația se usucă, iar „verdele nou” este adesea improvizat. Această investigație arată că nu vorbim doar despre o politică publică greșită, ci despre un sistem de raportare contabilă a verdelui care, potrivit Curtea de Conturi a României, a produs prejudicii bugetare majore.

Cum a ajuns „verdele” un indicator contabil

În rapoarte, orice suprafață cu iarbă intră la „spațiu verde”: fâșii tehnice, taluzuri, scuaruri improprii. Un parc matur și o bandă de pământ valorează la fel în statistici. Calitatea, umbra, biodiversitatea și mentenanța nu sunt condiții pentru raportare.

Efect: administrația maximizează metri pătrați declarați, nu impactul ecologic.

Parcurile mari – pierdute din calcul

• Parcul Rozelor: intervenții sporadice, fără strategie de replantare și irigații.
• Parcul Copiilor: uzură mare, umbră insuficientă, mentenanță discontinuă.
• Parcul Scudier: parc de cartier în semi-abandon.

Aceste parcuri nu cresc suprafața raportată. Prin urmare, nu mai sunt prioritare.

Mini-parcuri, verde tehnic și coridoare „fotogenice”

În locul investițiilor structurale apar mini-parcuri fără umbră reală, plantări dense de puieți pe margini de tramvai, coridoare verzi rebranduite din spații existente.

Sunt rapide, arată bine în randări și nu cer mentenanță multianuală.

Banii urmează indicatorii, nu copacii

Grafic – Bugete vs realitate (estimare):

Mesajul graficului: pondere mare pentru mini-parcuri și studii/randări; subfinanțare relativă pentru parcurile mari și întreținerea reală (irigații, replantări, arbori maturi).

Orașul împărțit pe contracte

Grafic – Timeline contracte spații verzi:

Grafic – Rețea firmă–zonă:

Structura arată un oraș fragmentat administrativ, fără responsabil unic pentru rezultat. Această arhitectură explică de ce nimeni nu răspunde pentru ecosistemul verde ca întreg.

Ce schimbă totul? Concluziile Curții de Conturi.

Raportul din mai 2025 al Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Timiș introduce elementul decisiv: prejudicii bugetare, plăți nelegale și indicii de încălcare a legii, legate direct de firmele care gestionează spațiile verzi.

Auditul vizează explicit Barrierra System SRL, Rogera Prest Com SRL și Horticultura SA (acționar unic UATM Timișoara). Una dintre firme este controlată indirect de o figură proeminentă din PNL, iar alta, prin soț, de o directoare de direcție din Primăria Timișoara. Însă, după toate probabilitățile, administrația Fritz nu va mai prelungi sau încheia noi contracte cu Barrierra System SRL și Rogera Prest Com SRL.

1. Barrierra System SRL – supraevaluări și prejudiciu dovedit

Curtea constată decontări la prețuri nejustificat de mari pentru „neutralizarea deșeurilor vegetale”.

• Preț în situații de lucrări: 259,93 lei/mc fără TVA (final: 324,96 lei/mc).
• Preț real plătit de firmă către operator (FCC Arad): ≈51–57 lei/mc.

 Diferență de 4,5–5,07 ori.

• Cantitate analizată (2022–2025): 5.997 mc
• Diferențe calculate: 1.558.503 lei (TVA inclus)
• Beneficii nerealizate: 109.095 lei
• Prejudiciu total: 1.667.598 lei

Auditul mai reține decontarea de moloz ca deșeu vegetal (80.917 lei), fără verificări interne adecvate.

2. Rogera Prest Com SRL – prețuri nejustificat de mici, efecte negative

La același articol, Rogera a practicat 5 lei/mc, preț nejustificat de mic. Consecința constatată:

• restrângerea vegetației după cosire;
• iarbă neadunată → risc sanitar (căpușe, insecte).

Datele financiare verificate de auditori arată însă profitabilitate (profituri de milioane de lei), ceea ce confirmă că tarifele minime erau sustenabile și puteau fi reper legal.

3. Horticultura SA – avantajare ilegală a societății primăriei

Cazul cel mai grav privește Horticultura SA:

• atribuiri directe pentru zona centrală;
• stabilirea prețurilor ca medie, nu la cel mai mic preț rezultat din licitații, deși HCL prevedea explicit contrariul.
• Diferență (iun. 2022 – mai 2025): 14.309.274 lei
• Beneficii nerealizate: 1.927.630 lei
• Prejudiciu total: 16.236.904 lei

Constatare a auditorilor:

„În anul 2025, spațiile verzi din centrul Municipiului Timișoara, întreținute de Horticultura, arată dezastruos…”

Raportul concluzionează că atribuirea directă și calculul prețurilor au înlăturat concurența și au creat un avantaj netemeinic și ilegal, suportat din bugetul local.

Dimensiunea totală și gravitatea

Raportul notează explicit existența „unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte prin încălcarea legilor penale”. Aceasta este o concluzie a Curții de Conturi, nu o afirmație jurnalistică.

De la „verde contabil” la prejudiciu bugetar

Integrarea raportului schimbă radical concluzia investigației: „verdele” raportat a fost produs prin mecanisme contractuale defectuoase, firmele care gestionează spațiile verzi au fost supraevaluate, avantajate sau plătite ilegal iar rezultatul din teren este degradarea vizibilă a parcurilor.

Urbanismul contabil nu este doar ineficient; este păgubos financiar și juridic problematic.

Concluzie valabilă la nivel național

Timișoara devine un caz de studiu național despre cum o politică „verde” poate fi golită de conținut și transformată într-un sistem de raportare fără control public. După raportul Curții de Conturi, nu mai vorbim despre percepții sau dezbateri estetice, ci despre fapte auditate și prejudicii dovedite.

Timișoara nu este mai verde. Este doar mai bine raportată ca verde — cu costuri reale plătite din bani publici.

Cum arată, de fapt, «modelul verde» din Timișoara și de ce nu are nimic de-a face cu Europa”?

Tabloul complet al actorilor locali (ORC + rețele de firme)

A. SC HORTICULTURA SA – „operator public” cu comportament de firmă privată scumpă

(Sursa: ORC + Curtea de Conturi)

HORTICULTURA SA

• Acționar unic: Consiliul Local al Municipiului Timișoara
• Cifră de afaceri 2024: 23,95 mil. lei
• Profit net 2024: 317.793 lei (marjă extrem de mică raportat la volum)
• Număr mediu angajați: ~219
• Constatări Curtea de Conturi:
  • tarife stabilite ca medie, nu la prețul minim legal;
  • eliminarea concurenței prin atribuire directă;
  • prejudiciu total calculat: 16.236.904 lei;
  • starea spațiilor verzi din centru descrisă explicit drept „dezastruoasă” în anul auditului.

Concluzie: societate publică folosită ca instrument de absorbție bugetară, nu ca eficientizator de cost.

B. SC BARIERRA SYSTEM SRL – externalizare profitabilă pe activități „verzi”

(Sursa: ORC + Curtea de Conturi)

BARIERRA SYSTEM SRL

• Firmă privată, asociat unic și beneficiar: Curescu Flavius Florin
• Cifră de afaceri 2024: 9,02 mil. lei
• Profit net 2024: 1,36 mil. lei
• Evoluție: creștere explozivă după 2020
• Constatări Curtea de Conturi:
  • tarife de 5–4,5 ori mai mari decât costul real pentru neutralizare deșeuri vegetale;
  • decontări pentru deșeuri din construcții trecute ca vegetale;
  • prejudiciu calculat doar pe un articol: 1.667.598 lei.

Concluzie: firma câștigătoare într-un sistem care premiază cantitatea raportată, nu calitatea lucrării.

C. SC ROGERA PREST COM SRL – „etalonul incomod”

(Sursa: ORC)

ROGERA PREST COM SRL

• Firmă privată, structură stabilă
• Cifră de afaceri 2024: 24,35 mil. lei
• Profit net 2024: 3,86 mil. lei
• Angajați: ~110
• Curtea de Conturi notează explicit:
  • tarifele Rogera sunt profitabile, deci prețul minim era sustenabil;
  • Horticultura trebuia să contracteze la acest nivel, dar nu a făcut-o.

Concluzie: existența Rogera demontează narativul „nu se poate mai ieftin”.

Ce arată rețelele de firme?

Analiza vizuală a rețelelor încărcate indică un fapt-cheie: HORTICULTURA SA este conectată la firme de consultanță, audit, energie, imobiliare, cimitire și servicii funerare, amenajări diverse dar și servicii auxiliare fără legătură directă cu întreținerea peisagistică.

Aceasta NU este o structură de operator tehnic, ci una de hub administrativ și contractual, compatibilă cu fragmentare de costuri, justificări contabile multiple și diluarea responsabilității.

De ce NU e acesta „modelul european”

Pentru comparație corectă, trebuie spuse trei lucruri foarte clar:

A. În Germania și Olanda:

• registrele verzi sunt finalizate și auditate;
• suprafața verde NU include alveole decorative, ronduri temporare, spații fără vegetație matură;
• finanțarea este condiționată de indicatori de supraviețuire a arborilor, reducerea temperaturii urbane, biodiversitate măsurabilă.

B. Ce se sancționează acolo:

• greenwashing-ul administrativ;
• raportarea fictivă;
• externalizarea fără control.

Există amenzi, corecții financiare și demiteri administrative. Nu comunicate festive.

CAZURI EUROPENE SIMILARE

1) Cazuri de anchetă penală / EPPO / procuratură (cazuri «verde» / spaţii publice sau fraude de achiziţii care implică proiecte verzi)

Plovdiv, Bulgaria — EPPO searches / procurement fraud legat de un proiect „îmbunătăţire spaţii verzi și spații publice” (proiect ERDF ~€1.53M)

• în octombrie 2025 EPPO a coordonat percheziţii la Primăria Plovdiv şi la o firmă, ca urmare a suspiciunilor de fraudă la achiziţia publică pentru îmbunătăţirea spaţiilor verzi şi a spaţiilor publice (proiect co-finanţat din ERDF).
• De ce e relevant: arată că procurorii europeni urmăresc proiecte urbane „verzi” când există suspiciuni de fraudă la achiziţii; precedent util pentru sesizare. European Public Prosecutor’s Office

2) Investigaţii jurnalistice / mari anchete transfrontaliere despre greenwashing și certificări «verzi»

ICIJ — „Deforestation Inc.” și investigaţii privind certificări și auditori (2023)

• ancheta ICIJ a arătat cum firme de audit și certificare acceptă proiecte/companii cu impact dăunător sub umbrela unor etichete „verzi”. Relevanţă: arată cum industria „verifică” verdele şi cum auditul/validarea poate fi slabă / capturată. icij.org+1

Climate Whistleblowers — seria „GreenFakes” (2025)

• iniţiativă de investigaţii care documentează coluziuni ale firmelor de audit/sustenabilitate ce diluează standardele. Foarte util pentru a arăta că există un fenomen la nivelul industriei care poate facilita „verde raportat” fără impact real. Climate Whistleblowers

TNI / Voxeurop / JournalismFund — investigaţii despre „Green Finance” şi proiecte «verzi» care nu sunt ceea ce par

• investigaţii longitudinale care arată cum finanţarea „verde” poate fi abuzată sau folosită pentru proiecte cu impact negativ. Context european util. Voxeurop+1

Aceste anchete nu sunt despre un primar specific, dar adaugă greutate: fenomenul de greenwashing este structurat la nivelul auditurilor şi finanţărilor – exact tema: cine validează „verde” şi cum se capturează acest proces.

3) Analize juridice / technocratice care arată riscul de greenwashing în Olanda / Germania

Analize ale riscului legal al greenwashing în Olanda (consultanţă juridică / whitepapers)

• materiale care explică expunerea legală a entităţilor care fac afirmaţii «verzi» (cum comisioanele de concurență şi autorităţile de protecţia consumatorului pot sancţiona). Utile pentru a argumenta că practica e urmărită şi reglementată în Olanda. maak-law.com+1

Studii academice (Germania / Olanda) pe guvernanţa spaţiilor verzi urbane

• literatură care arată distribuţii inegale, ineficienţe administrative şi managementul fragil al spaţiilor verzi (Berlin, Rotterdam, alte oraşe). Nu sunt scandaluri penale, dar arată vulnerabilităţi tehnice care pot fi exploatate. egusphere.copernicus.org+1

Contrapunct comparativ — modelele „exemplare” din Olanda/Germania există, dar au reguli stricte de monitorizare; arată că simpla preluare a unui model nu justifică execuţii slabe local.

Exemple / precedente româneşti legate de registru spaţii verzi şi transparenţă

• Timişoara — mai multe articole care semnalează problemele Registrului Spaţiilor Verzi: proiect neterminat, contestat în instanţă, amenzi (ex. 2019) — utile pentru a arăta că problema nu e numai teoretică ci cu antecedente locale.

Concluzii:

1. Există precedente europene (EPPO/Plovdiv) unde proiecte «verzi» au intrat sub anchetă — asta validează ipoteza că proiectele urbane verzi pot fi obiectul fraudelor la achiziţii. European Public Prosecutor’s Office
2. Există investigaţii la scară largă (ICIJ, Climate Whistleblowers, TNI etc.) despre greenwashing la nivelul firmelor/industriei de certificare și finanțare — asta arată mecanismele care permit „verde raportat” fără impact real. icij.org+2Climate Whistleblowers+2
3. Nu am găsit (în căutarea din surse publice) o anchetă publică foarte mediatizată în Germania/Olanda care să descrie exact modelul «oraș verde doar pe hârtie» cu nume de primari + firme de consultanță identificate ca făcând «raportare virtuală». Am găsit însă analize juridice și academice despre riscul greenwashing (Olanda / Germania). maak-law.com+1

BULGARIA – Plovdiv

Primar / municipalitate anchetată de EPPO

• Proiect: „Îmbunătățirea spațiilor verzi și spațiilor publice”
• Finanțare: ERDF (fonduri UE)
• Problemă: fraudă achiziții, supraevaluare lucrări
• Acțiune: percheziții EPPO la primărie și firmă

Valoare: Precedent penal european pentru proiect „verde”.

GERMANIA – Frankfurt / DWS (caz-model greenwashing)

• Nu municipal, dar esențial ca precedent legal
• Autorități: procuratura Frankfurt
• Problemă: raportare verde falsă
• Rezultat: percheziții, amenzi, dosar penal

Valoare: arată că „verde raportat ≠ verde real” e tratat penal.

OLANDA – Proiecte urbane „Nature-based solutions”

• Nu scandal penal clasic, dar:
• ONG-uri + universități au demonstrat: raportări exagerate, indicatori cosmetizați
• Regulator: ACM (Autoritatea Consumatorului)
• Rezultat: ghiduri stricte anti-greenwashing

Valoare: exact modelul invocat de Fritz → dar cu control real, absent la Timișoara.

ITALIA – Sud (Napoli, Palermo)

• Anchete repetate: spații verzi, reamenajări urbane
• Probleme: firme „de casă”, lucrări fictive
• Procurori: Guardia di Finanza, Direcții antimafia

Valoare: orașe cu administrație slabă + proiecte „verzi” = risc structural.

Cum s-a „adaptat” modelul la Timișoara

Modelul occidental a fost dezmembrat și păstrată doar partea utilă politic:

• s-a importat discursul (coridoare verzi, oraș sustenabil);
• s-a eliminat controlul (Registrul Verde neterminat);
• s-a păstrat raportarea cantitativă;
• s-a creat un sistem în care verdele contează pe hârtie, costul contează în buget, rezultatul real nu contează deloc.

Pierderile reale ale acestui model

Financiar: peste 18 milioane lei prejudiciu documentat (doar ce a putut fi probat), riscul real este mult mai mare.

De mediu: lipsa arborilor maturi, pierdere de umbră, efect de insulă termică necombătut.

De sănătate publică: praf, polen necontrolat, vegetație improprie, spații abandonate.

De încredere: „verde” = marketing, administrație = contabilitate creativă, cetățeanul = simplu figurant și plătitor de taxe pentru bugetul local.

LINIE FINALĂ

Modelul aplicat la Timișoara nu este unul „verde”, ci unul contabil, construit pentru a raporta suprafețe, a justifica cheltuieli și a susține o narațiune politică importată fără mecanismele ei de control. Nu avem de-a face cu o eroare de implementare, ci cu un sistem funcțional, dar funcțional exclusiv pentru buget, firme și imagine.

Diferența față de Europa nu este de bani sau competență, ci de onestitate instituțională. Acolo, verdele trebuie să existe ca ecosistem. La Timișoara, este suficient să existe ca rând într-un tabel.

Sumar rapid & linkuri cheie

• EPPO — percheziţii Plovdiv (proiect spaţii verzi). European Public Prosecutor’s Office+1
• ICIJ — Deforestation Inc. (2023): audituri/etichete verzi sub semnul întrebării. ICIJ
• Climate Whistleblowers — GreenFakes (2025): documente despre cum auditul «verde» poate fi diluat. Climate Whistleblowers
• Regulatori (Olanda / Germania) — acțiuni recente împotriva greenwashing-ului (ACM, Frankfurt public prosecutor). IBA+1

Barrierra / Rogera / Horticultura – profiluri și HCL/achiziţii locale (date pentru FOIA). Termene+2Termene+2