9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Mincinoasa lume nouă!

Când eram mic, toți adulții din jurul meu mă întrebau, necontenit și obositor, evident, pentru mine, ,,ce vrei să te faci când vei fi mare”. Firește că acest gen de întrebare, un soi de șablon al epocii egalitariste de până în ’89, urmărea obținerea unui răspuns la fel de lozincard din partea oricărui copil din acele vremuri. De obicei, mai toți puștii epocii respective (nu că astăzi răspunsurile ar fi mult diferite!) răspundeau, înghiontiți, de obicei, de către mămicile lor, că vor să devină doctori, aviatori, actori și, eventual, polițiști din filmele americane, care, ce-i drept, deveniseră rarități în anii finali ai comunismului autohton. Fiecare copil visa, într-un fel sau altul, să devină, la vârsta adultă, ceva bine cotat la ,,bursa” tot mai mincinoasă a valorilor sociale din epocă.

Astfel, s-ar putea explica, poate, de ce, după anii ’90, atâția indivizi cocoțați mârlănește în poziții-cheie în ,,minunata lume nouă” abia instaurată la noi și aiurea în Estul Europei, și-au dorit, cu patimă și foc arzător la suflet, să obțină diverse titluri universitare. Oameni care, altminteri, abia erau în stare să-ți bolborosească două fraze mai acătării la întrebările simple pe care te ,,găseai” în treabă să li le adresezi în anumite momente ale vieții lor ,,publice”, și-au dorit cu disperare, în toți acești ani,  să obțină licențe, masterate și –  bomboana de pe tort – doctorate în felurite ,,științe”!

Nu erau, bieții de ei, întregi la trup, dar mai ales la minte, dacă nu câștigau peste noapte titluri năprasnice de doctori în drept sau în științe economice, îndeobște. Așa a ajuns țara asta să dețină o liotă impresionantă de politicieni de vârf, fie la centru, fie la nivel local, îmbălsămați cu prapurii grei ai științei înalte, purtați, cu demnitatea ciocoiului, pe umerii lor lățiți de atâta credință a propriei valori.

Chipuri căznite de ,,mari oameni politici” de soiul lui Oprea, Pandele, Ponta, Tobă și, vai nouă, lista poate continua la nesfârșit, și-au pus cu mândrie bolnavă în buzunarele de la piept doctorate peste doctorate, alegând să defileze în competiția monstruoasă a imposturii deșănțate.

Rezultatele sunt vizibile din avion, în sensul că viața noastră politică, așa-zicând democratică, din ultimul sfert de veac, a ajuns o cloacă imundă și care, pe cale de consecință, a devenit, ulterior, campioană absolută la rateuri morale, sociale și, implicit, la nivel de competențe, în aproape toate domeniile vieții publice.

Întrebarea care se regăsește, acum, pe buzele multor români onești și profund nefericiți de starea deplorabilă în care am ajuns ca societate, este încotro ne vom îndrepta, totuși.

Mai avem, vorba unui rafinat și autentic intelectual, născut în Banat, Mihai Șora pe numele lui, vreun viitor cu astfel de ,,monștrii” creați în laboratoarele sus amintite? Sau e totul pierdut?

Cum nu sunt de felul meu un ultra-defetist, mă încăpățânez să cred și să nădăjduiesc că școala românească, cu toate inadecvările ei, dar și oazele din societate, nu puține, sunt convins, unde încă mai curge ,,apa” valorilor simple,  dar adevărate, vor izbândi, în deceniile ce vin, să readucă această țară în matca unei onorabile bune cuviințe.

Și mai sper ca măcar puștii de azi să nu mai mimeze și să înghită pe nerăsuflate ,,povestioarele” și povețele cu ,,ce vrei să te faci când vei fi mare”, împinși în mod iresponsabil de la spate (chiar dacă cu bună-credință) fie de părinții lor, fie de alții din anturajul lor, să devină cu totul altceva decât își doresc ei cu adevărat!

1 COMENTARIU

  1. dar si profesorii multi dintre ei lasă de dorit . Ca așa profesori așa elevi.
    Totuși nu e rău ca au făcut scoala. Așa cum a fost ea buna sau rea e rău ca se lauda cu ea ceva tipic majorității romanilor
    Totuși necazul continu in care ne aflam nu se reduce doar la incapacitatea romanului in general si la toate defectele acestei nații si in special a celor care au fost sau sunt in frunte dar si al ajutorului de a fi distruși din afara al atâtor oameni de bine . Noi am primit cu bucurie tot rahatul hoția acestor lupi acestor infractori mondiali de secole si am primit in schimb praf in ochi sclavie si secătuirea de resurse . Așa am fost noi dintotdeauna buni cu cei din afara si am disprețuit pe cei de lângă noi din familia noastră prietenii si pe cei din țara noastră.
    Mai mult decât carte avem nevoie de caracter si acesta nu l au nici politicienii nici cei școliți nici intelectualii nici biserica ortodoxa care e majoritara si da tonul la hraparetenie si lipsa de morala si vicii. Este foarte greu pentru aceasta țara unde a rămas ca fiecare sa se zidească cum poate si pe unde poate . Lipsește dragostea de aproape de țara si de Dumnezeu!

Dă-i un răspuns lui Liviu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Candidatura domnului Dominic Samuel Fritz la următoarele alegeri locale este una legală

Am scris acest text și pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de opinii (în unele dintre ele sunt citat trunchiat), care...

„Muții” vor decide soarta alegerilor în Timișoara și Timiș

Cei care tac de mai bine de un deceniu sunt oamenii care au refuzat să mai meargă la vot în tot acest timp. Sunt...

Citește și :