Mihai Șora, după votul în favoarea lui Koveși: „Să înceapă Festivalul Disperat al Inculpaților!”

73

Filosoful Mihai Şora spune că votul în favoarea Laurei Codruţa Kovesi din Consiliul UE este „una dintre cele mai frumoase victorii din ultimii ani” şi îşi exprimă convingerea că Laura Codruţa Kövesi va fi la înălţimea încrederii de care se bucură. „Să înceapă, aşadar, Festivalul Disperat al Inculpaţilor!”, adaugă Mihai Şora.

„Dragi prieteni, este una dintre cele mai frumoase victorii din ultimii ani. Pentru toţi oamenii cinstiţi, care înţeleg sensul cuvintelor ONOARE şi DEMNITATE, care pun preţ pe INTEGRITATE, victoria aceasta înseamnă mai mult decât putem discerne acum, înseamnă mai mult decât un punct luminos la capătul tunelului. Îi vom resimţi consecinţele nu doar noi, românii, îndată ce Parchetul European va deveni funcţional, ci şi cetăţenii altor ţări prinse vremelnic în chingile unor clanuri mafiote, care toacă ori jefuiesc vistieria publică”, a scris Mihai Şora pe pagina sa de Facebook.

Mihai Şora consideră că nu se poate spune că „România nu a susţinut-o”. „Politrucii aceia agramaţi şi nelegiuiţi sunt doar belele în trecere. Ei nu sunt, nu pot fi România. România suntem noi”, încheie Şora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.