Migranţi ilegali depistaţi în vestul țării

67

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vârşand, în cooperare cu autorităţile de frontieră maghiare, au desfăşurat o acţiune pentru combaterea migraţiei ilegale, în urma căreia a fost depistat un grup format din 15 cetăţeni irakieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În cursul nopţii, poliţistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vârşand, judeţul Arad, în cooperare cu autorităţile de frontieră maghiare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În cadrul acţiunii, poliţiştii de frontieră au observat, în zona de responsabilitate, mai multe persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre teritoriul Ungariei. Echipajele mobile au intervenit cu operativitate, depistând la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră, printre culturile din zonă, 15 persoane.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul Sectorului P.F. Vărşand, unde, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii sunt din Irak, dintre care zece femei, patru bărbaţi şi un minor, cu vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani. În cadrul verificărilor, cetăţenii irakieni au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.