Migranţi găsiţi într-un microbuz de marfă, la ieşirea din ţară prin Nădlac II

12

21 de migranţi din Siria şi Palestina au fost depistaţi, în noaptea de miercuri spre joi, încercând să iasă din ţară ascunşi într-un microbuz de marfă, care a fost verificat în punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Microbuzul era condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 42 ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto pe ruta Turcia – Austria.

„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al autoutilitarei au fost descoperiţi ascunşi 21 de cetăţeni străini. Cu ocazia primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 16 bărbaţi, trei femei şi doi minori, cetăţeni din Siria şi Palestina. Adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 53 de ani, iar minorii au 8, respectiv 10 ani. Aceştia intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, precizează Poliţia de Frontieră Arad, într-un comunicat transmis joi.

Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii adulţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ