3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ocazia Zilei internaționale a vârstnicilor

„Întreaga lume își sărbătorește astăzi seniorii și este firesc să le transmitem acestor generații gândurile noastre bune și respectul pentru cei care ne sunt părinți, bunici sau străbunici și ne-au călăuzit pe drumul vieții.

Înțelepciunea și experiența lor de viață înseamnă plus-valoare pentru întreaga societate, pentru generațiile care vin din urmă și care cu siguranță vor duce mai departe exemplul prețios al celor care astăzi sunt la vârsta senectuții.
În România, declinul demografic din ultimele decenii a produs inevitabil efecte în întreaga societate și în plan economic și care s-au răsfrânt, din păcate, asupra celor mai multe categorii sociale, inclusiv pensionari. Problemele seniorilor sunt în atenția Guvernului și ne preocupă să găsim acele soluții prin care să readucem echilibrul necesar în sistemul de pensii, astfel încât trecerea de la viața activă la anii de pensie să nu mai însemne o scădere abruptă a nivelului de trai.

Obiectivele noastre sunt clare în această direcție și am adoptat deja o serie de pachete de măsuri ținând cont și de posibilitățile care au fost până acum la îndemâna Guvernului. Responsabilitatea și solidaritatea sunt vitale pentru perioada actuală. Abordarea noastră este una realistă, ținând cont și de crizele suprapuse cu care se confruntă nu numai România. Vom aborda în același mod responsabil orice decizie pe care o vom lua și de acum înainte, inclusiv măsurile care îi vizează pe vârstnici, în funcție de resursele și prognozele bugetare, pentru a-i proteja pe români în această perioadă dificilă și pentru a proteja în același timp și economia.

Îi asigur pe vârstnicii din România de întregul meu respect pentru ceea ce au făcut de-a lungul vieții pentru societate și le mulțumesc.
Le urez sănătate și ani mulți în care să ne onoreze cu experiența și înțelepciunea lor și să se bucure de aprecierea generațiilor mai tinere.”

Nicolae-Ionel Ciucă,
Prim-ministru al României

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :