Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Amintirii Holocaustului și a Eroismului

210

Este Ziua Amintirii Holocaustului și a Eroismului, marcată astăzi în memoria celor aproximativ șase milioane de victime. Marșul Vieții, organizat anual pe drumul durerii dintre fostele lagăre de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, va fi diferit de această dată din cauza pandemiei de coronavirus.

Devenit o tradiție de peste trei decenii, acest tribut adus suferinței unor oameni uciși sau hăituiți de ura altor oameni se desfășoară anul acesta cu respectarea măsurilor de distanțare socială impuse de urgența sanitară prin care trece întreaga lume. Pentru prima oară, drumul dintre cele două foste lagăre ale morții va fi rememorat doar virtual, dar încărcătura emoțională este, poate, chiar mai puternică decât în anii trecuți. Contextul actual ne face să conștientizăm, o dată în plus, că viața este bunul cel mai de preț al tuturor.

Trăim astăzi într-o lume a globalizării, în care oamenii au învățat să accepte diversitatea. Stigmatizarea pe orice criteriu, etnic, social, cultural sau religios nu este compatibilă cu o societate civilizată și nimic nu poate justifica intoleranța față de ceilalți, ura socială sau antisemitismul. Societatea românească, marcată și ea în secolul trecut de atrocitățile Holocaustului, funcționează acum după regulile democrației, nediscriminării și combaterii oricărei forme de ură, xenofobie, antisemitism sau rasism și vom rămâne ferm angajați pe acest drum.

Aducem un omagiu victimelor Holocaustului și suntem solidari cu cei care au supraviețuit acelor orori. Cu îndurerare și respect pentru suferința lor, ne rugăm pentru toți.

Ludovic Orban, prim-ministru al României

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Ziua Holocaustului comemorată online prin programul “March of the Living” – LAUDE-REUT | Educational Complex Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.