3.1 C
Timișoara
luni 2 februarie 2026

Meniu special de Paști, pentru bolnavii internați zilele acestea în spitalele din Banat!

Responsabilii din spitalele din Banat s-au gândit la un meniu special pentru pacienţii care sunt nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile pascale într-n salon de spital. Bolnavii internați la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa de pilă vor avea parte de un meniu bogat. Potrivit Radio Reșița, conducerea instituţiei sanitare şi-a propus să îi facă pe bolnavi să treacă mai uşor peste problemele de sănătate cu care se confruntă, şi să simtă cu adevărat spiritul acestei sărbători.

Mâine, în prima zi de Paşti, drobul de miel, pasca, ouăle roşii, cozonacii şi friptura de pui vor fi nelipsite din meniul bolnavilor. Cheltuielile cu meniul de sărbătoare vor fi suportate integral de firma care distribuie mâncarea în unitatea medicală.

Un meniu la fel de bun va fi şi în a doua zi de Paşti, care va cuprinde dimineaţa, pâine cu unt sau caşcaval, la prânz o supă de găluşte cu griş, un grătar de pui cu garnitură de orez şi salată, iar seara – brânză de vaci cu smântână şi compot.

Astfel, pacienţii care nu au contra indicaţii medicale vor primi atât produse tradiţionale, cât şi alte preparate gustoase. Peste 1.000 de bolnavi vor primi acest meniu special de sărbători. Pentru însănătoşirea unui bolnav alimentaţia are un rol definitoriu, de aceea, s-a decis şi în acest an ca bolnavii care nu au contraindicaţii medicale să primească o mâncare mai consistentă în calorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Miting pentru un Iran liber în Piața Victoriei / FOTO-VIDEO

Situația foarte tensionată din Iran nu poate trece neobservată de opinia publică din toată lumea. De la finalul lunii decembrie 2025 au început în...

UVT – progres constant și înaltă recunoaștere europeană: locul 4 național și top 10% european în QS Europe University Ranking, ediția 2026

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își reconfirmă statutul de universitate de referință la nivel european și național, potrivit rezultatelor QS Europe University Rankings...

Citește și :