Medicul Florin Bîrsășteanu, solidar cu colegii de breaslă! Vrea o lege care să protejeze cadrele medicale

265

Medicii din Timiș se plâng de faptul că sunt agresați la locul de muncă verbal, psihic și chiar fizic! Tocmai de aceea, Sindicatul SANITAS a demarat campania „Nu agresați cadrele medicale”, care are ca obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură – fizică sau verbală.

Potrivit președintelui SANITAS Timiș, Livius Cârstea, lipsa de protecție a corpului medical la locul de muncă și agresiunile, din ce în ce mai dese, indică tot mai mult necesitatea adoptării unui cadru legislativ care să apere angajații din sistemul sanitar împotriva agresiunilor verbale și chiar fizice.

”Această campanie ”Nu agresați cadrele medicale” va continua până când va intra în vigoare un act legislativ care să prevadă toate măsurile de securitate necesare desfășurării activității medicale. (…) Protecția personalului medical este una sfântă, acesta nu dorește să facă rău, dorește să facă bine, se deplasează la cazurile de urgență, primește cazurile de urgență, îngrijește fiecare bolnav în parte până la clarificarea pozitivă a situației. Normal că în Sănătate, și cu mare regret spun asta, se mai și moare, dar asta este situația. Oamenii vin probabil de multe ori foarte târziu și nu se mai poate interveni. Aparținătorii, nu în toate situațiile, acționeză extrem de violent când este vorba de cineva din familia lui, înțelegem cu ce se confruntă, dar este de neînțeles atitudinea lor”, spune președintele SANITAS Timiș, Livius Cârstea.

Medicii de pe Ambulanță sunt și ei nemulțumiți, pentru că sunt în categoria cea mai expusă agresiunilor.

”Noi suntem cei mai expuși din toate categoriile medicale pentru că lucrăm în stradă și lucrăm zi și noapte și lucrăm cu toate categoriile de personal. Avem în cadrul echipelor noatre personal de sex feminin care este mai puțin protejat. De foarte multe ori am făcut apel la echipajele de poliție și jandarmi. Suntem expuși zilnic, agresiunea verbală este zilnică, cea fizică într-un procent mai mic și de cele mai multe ori suntem salvați de poliție sau jandarmi (…) Ar fi bine ca populația să conștientizeze și să aibă un anumit respect față de uniforma noastră și nu să fim înjurați și agresați ca la ușa cortului”, spune Iancu Leonida, directorul Serviciului de Ambulanță Timiș.

Revoltați sunt și medicii care lucrează în spitalele de psihiatrie. Numărul personalului este foarte mic, iar protecția celor care îi îngrijesc pe pacienții care de multe ori sunt violenți, lipsește cu desăvârșire.

”Este un lucru pe care l-am semnalat chiar de la început, de când am preluat conducerea spitalului. Spitalul de care mă ocup este un spital de psihiatrie, avem 430 de paturi, dintre care 300 sunt pentru coduri penale. Avem în jur de 86 de pacienți internați care au înfăptuit crime. Sunt doar patru spitale de asemenea tip în toată țara și noi deservim 11 județe. De foarte multe ori aceștia pacienții sunt aduși în spital de către mascați și lăsați cu medicul și asistentul care sunt de gardă. (…) La noi nu există niciun fel de măsuri de pază și protecție, în ceea ce ne privește pe noi agresiunile sunt aproape la ordinea zilei și nu vorbesc de cele verbale, agresinile verbale fac parte din scenariu la noi, vobesc de agresiunile fizice”, spune Bianca Gavriliță, directorul Spitalului de Psihiatrie din Gătaia.

La această întâlnire a participat și medicul Florin Bîrsășteanu, deputat în Parlamentul României, care a promis că va face toate demersurile pentru ca propunerile medicilor din Timiș și nu numai, să devină lege.

”S-au propus câteva idei care se pot rezolva pe diverse paliere, de diverși decidenți din executiv. Sigur, finalitatea ar trebui să fie o lege care să producă ulterior efecte benefice în sistemul nostru de sănătate. Am convenit cu domnul președinte al Sindicatului Sanitas să facem un draft al acestei întâlniri pe care să-l depun ca o inițiativă a noastră în Parlament. Voi fi un susținător al acestei legi, și împreună cu alți parlamentari medici vom face tot posibilul ca demersul să devină realitate”, spune deputatul Florin Bîrsășteanu.

Astfel de întâlniri au avut loc în mai multe orașe din țară, unde medicii și-au pus pe tapet problemele și totoadată au căutat soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.