Medic, în dialog cu un aparținător: ”Ce vrei tu nesimțito ordinară, da ce, eu i-am dat boală la taică-tău?”. Reacția Spitalului Județean

1322

Un dialog dintre un medic cardiolog al Spitalului Clinic Județean și fiica unui pacient a apărut în spațiul public, provocând indignarea generală.

Modalitatea în care medicul jignește interlocutoarea a atras atenția inclusiv a conducerii Spitalului Clinic Județean Sibiu, acolo unde medicul Emilia Sorina Fiat are cabinet.

”Ce vrei tu nesimțito, ordinară, da ce, eu i-am dat boală la taică-tău? I-am făcut coronografie, dar nu ți-e rușine tu, nesimțit-o ordinară, că erau martori acolo în salon. Sunt oamenii din salon, nu ție- rușine, nesimțită ordinară. (…) Dacă te mai prind că suni, îți spun că pun poliția pe tine. Fă-ți programare, fă-ți programare, măi nesimțit-o”, este o parte din adresarea de care a avut parte o femeie al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Dialogul poate fi ascultat aici

Alin · Dialog medic – aprținător
Înregistrarea a apărut pe pagina de Facebook a lui Marian Răduinea, fost agent de poliție.

”Daca ascultați această înregistrare, o să aveți un șoc!

Un medic cardiolog de la Spitalul Județean Sibiu jignește și umilește în cel mai urât mod cu putință o femeie care este nemulțumită de modul în care a fost tratat tatăl său in timpul cât a fost internat pe secția de Cardiologie.

Aceasta este doar una dintre discuții, există și alta din care reies posibile fapte penale și disciplinare, care va fi depusă zilele următoare la instituțiile competente să le soluționeze.

Poate se va sesiza cineva și mai repede, cine știe!”, a scris Răduinea la această postare.

Reacția Spitalului Clinic Județean Sibiu

Conducerea celui mai mare spital din județ, acolo unde activa într-o parte a programului său doctorul Fiat se delimitează total de limbajul folosit de aceasta și susține că ”acest tip de comportament nu caracterizează personalul spitalului fiind doar o refulare personală de neacceptat!”

”Ca urmare a apariției in spațiul public a unei înregistrări cu o convorbire dintre un medic cardiolog al SCJU Sibiu și fiica unui pacient, purtatã într-un mod inadecvat și în care se utilizează cuvinte jignitoare, conducerea spitalului anunță că va fi demarată de urgență o anchetă internă. Precizăm că nu tolerăm un astfel de comportament în cadrul unei instituții publice care trebuie sa se afle la dispoziția cetățenilor iar orice abatere de la conduita etică, morală și profesionalā va fi sancționată. Totodată, ne cerem scuze cetățenilor pentru această situație care nu ar fi trebuit niciodată să aibă loc în relația medic – aparținători sau pacient. Acest tip de comportament nu caracterizează personalul spitalului fiind doar o refulare personală de neacceptat!”, este reacția integrală a conducerii Spitalului Clinic Județean Sibiu.

Turnul Sfatului a încercat să ia legătura cu medicul sibian pentru a explica întregul context în care s-a făcut înregistrarea, însă la numărul afișat pe pagina de Facebook ”Dr. Fiat Emilia Sorina – Cabinet Medical Cardiologie Sibiu” nu a răspuns nimeni.
Sursa: Turnul Sfatului

LĂSAȚI UN MESAJ