Medic cunoscut, supus unei mari umilințe de șeful spitalului. ,,Mi-a spus că sunt o javră ordinară!”.

532

Un medic cu 40 de ani de experiență ar fi fost efectiv umilit de managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Râmbu, pentru că a parcat pe locul rezervat de acesta lângă intrarea principală în instituție.

Dr. Nicoleta Boldeanu, medicul șef al Compartimentului Geriatrie din Spitalul Județean De Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medic primar cu 40 de ani de experiență, îl acuză pe managerul Vasile Râmbu că a umilit-o pentru că a îndrăznit să parcheze pe locul pe care acesta și l-a rezervat lângă intrarea principală în instituție.

„Mi-a spus <javră ordinară pentru că am parcat mașina în locul lui>”, a povestit medicul Nicoleta Boldeanu. Aceasta, însoțită de zece dintre pacienți săi, a protestat, joi, în holul principal față de „dicatura lui Râmbu”. Protestului i s-a alăturat și medicul șef al secției Chirurgie plastică, dr. Anatol Burlacioc.

Dr. Boldeanu l-a acuzat pe manager că se comportă „ca un dictator” față de personal, îndeosebi cu medicii din generația mai în vârstă, că îi jignește și că împreună cu ceilalți membri ai conducerii și cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transformat spitalul „într-o afacere de familie”.

Managerul Râmbu, acuzat că „sifonează bani împreună cu Flutur”

„Ne amenință încontinuu că nu facem bani, dar medicina este o profesie liberală, nu economică”, „plătesc un milion pe lună la barieră”, „mă jignește”, „toată generația mea a fost aruncată afară din spital”, „mi s-a reproșat că de ce internez, deși este unica secție de Geriatrie din județ și bolnavii nu au unde să meargă în altă parte”, „ne stresează, ne ia personalul deja pregătit și îl mută în alte secții”, „practică nepotismul la maximum, tot Ipoteștiul e angajat la spital”, „suntem umiliți”, „mi-a spus <javră ordinară pentru că am parcat mașina în locul lui>”, „ne consideră sclavi”, „suntem permanent hingheriți de Rîmbu și de Macovei, suntem sclavii lui” au fost reproșurile aduse de dr. Boldeanu managerului Vasile Râmbu și echipei sale.

La rândul lui, doctorul Burlacioc a afirmat că a fost bruscat de unul dintre agenții de pază, de față cu managerul Rîmbu și că acesta n-a intervenit, că în noul ambulatoriu medicii nu au materialele necesare pentru a lucra și managerul „sifonează bani, împreună cu Flutur”.

„Îi place să sifoneze bani, milionul de euro băgat în ambulatoriul vechi este la gunoi”, a declarat medicul, pentru Monitorul de Suceava, referindu-se la echipamentele de sterilizare din vechiul ambulatoriu, care nu au fost folosite niciodată.

Sursa: realitateadesuceava.net

LĂSAȚI UN MESAJ