Matei Lupu, noul prefect al județului Caraș-Severin, emoționat și stângaci la festivitatea de instalare în funcție

405
Sala de ședințe a Palatului Administrativ din Reșița a găzduit marți, 25 iulie, festivitatea de instalare a noului prefect al județului Caraș-Severin, Matei Lupu. După depunerea jurământului în prezența a numeroase oficialități din județ, primari și reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și a secretarului de stat din MAI, Dan Mihai Chirică, cel care a oficiat instalarea, au luat cuvântul, pe rând, secretarul de stat, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, fostul prefect Florența Maria Albu și actualul prefect, Matei Lupu.
Punctul central al discursurilor a fost cel referitor la proiectele câștigate de către județ prin PNDL, în urma depunerii, sub actuala administrație județeană, a documentației la Ministerul Dezvoltării, urmat de felicitări reciproce și mulțumiri, mult prea exagerate în cuvântarea prefectului învestit.
Matei Lupu a declarat, la final, că acest eveniment important din viața sa a fost unul extrem de emoționant, fapt vizibil și în momentul în care a luat cuvântul în fața celor prezenți la festivitate.
„Mă onorează această funcție. E un pas, alt nivel, sper să nu mă fac de rușine la nivelul acesta. După cum mă cunosc, eu zic că nu o să mă fac de rușine și o să-mi fac toate îndatoririle și atribuțiile pe care le are un prefect. Pot să vă spun că voi fi alături de orice primar, de președintele Consiliului Județean, orice ONG sau instituție care dorește să facă ceva și să dezvolte județul Caraș-Severin”, a spus prefectul Matei Lupu.
Printre prioritățile pe care noul prefect și le-a propus ca trimis al guvernului în teritoriu, se află colectarea gunoiului în Caraș-Severin, problemă care persistă la nivelul județului și cu care a precizat că s-a confruntat în perioada în care a ocupat fotoliul de primar la Moldova Nouă. Proaspătul prefect, venit din mediul minier, are în vedere și ecologizarea sau punerea în valoare economică a hălzilor de steril de pe raza județului, iar toate deciziile pe care le va avea de luat din noua poziție vor avea suport legislativ, integral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.