10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Măsuri speciale pentru COVID-19! Ce trebuie să știe populația 

Autoritățile de la nivel central au decis impunerea unor măsuri aspre pentru potejarea populației de coronavius și oprirea răspândirii lui. Astfel, evenimentele publice și pprivate la care ar participa 1.000 de persoane vor fi anulate. Vorbim despre concerte, târguri, proteste sau orice adunare de oameni.

”Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

Nici evnimentele mai mici nu au fost uitate de autorități.

”De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la direcțiile de sănătate publică locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate”, mai aflăm de la MAI.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii ei, în funcție de evoluția situației.

De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

În aceeași perioada, până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

A fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.🔴Autoritățile române nu eliberează certificate medicale de “om sănătos”. De asemenea, pacienții care nu prezintă suspiciuni nu sunt testați pentru infectarea cu virsul COVID – 19 (coronavirus).

Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalitățile de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul TelVerde 0800 800 358 sau la +4021.320.20.20, număr valabil pentru cetățenii români aflați în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Citește și :