Măsuri de ordine la meciul de fotbal UTA – Petrolul Ploiești

74

Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara asigură măsuri de ordine şi siguranţa spectatorilor prezenţi la meciul de fotbal ce are loc duminică,  pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad, între echipele UTA și Petrolul Ploiești.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Accesul în stadion, îndrumarea şi supravegherea publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor se asigură de către societatea de pază contractată de organizator.
Începând cu ora 11.00 până la terminarea competiţiei, se interzice comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în zona apropiată arenei sportive.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să nu introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţie. Totodată, jandarmii informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ