Mascații au ridicat trei bărbați din Timiș care racolau minore pe Facebook. Cum le șantajau pe fete?

339

Procurorii DIICOT au descins, luni dimineață, în trei locuri din Timiş. Două percheziții au loc în Timișoara și una în județ. Este vorba despre trei bărbați acuzați că racolau minore pe Facebook.

Fetele erau convinse să le dea suspecților poze compromițătoare. Aceștia le distribuiau pe internet, iar când fetele nu mai voiau să colaboreze, suspecții le amenințau că le vor pârî părinților.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2015, unul dintre membrii grupării s-ar fi împrietenit cu  o minoră, în vârstă de 16 ani, pe un site de socializare, iar la un moment dat și-ar fi trimis reciproc, prin aplicație, fotografii nud.

Ulterior, minora ar fi fost contactată de un alt membru al grupării, care fi amenințat-o cu publicarea fotografiilor pe reţelele de socializare, în cazul refuzului de a întreţine relaţii sexuale cu o a treia persoană. Șantajul ar fi fost urmat de distribuirea fotografiilor în mediul online.

În urma celor 3 percheziții efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un laptop, o tabletă, un telefon mobil și mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice.

Este vorba despre o operațiune a polițiștilor de la Combaterea Criminalității Organizate, coordonați de procurorii DIICOT Timișoara.

Acțiunea DIICOT are loc după ce mai multe victime au depus plângere. Suspecții au fost monitorizați timp de mai multe luni de anchetatori.

Bărbații urmează să fie aduși la audieri la sediul DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.