Marea Roșie și Moartă se află cam pe la Drobeta-Turnu-Măgurele-Severin

305

Seria gafelor de orice fel pare să nu se mai termine niciodată. După politicienii ce confundă noțiunile sau nici măcar nu au auzit de ele, apar și gafele ce vor fi impuse ca norme celor ce abia acum buchisesc manualele de școală. Dar aceste manuale sunt pline de aberații și sunt tot mai puține speranțe ca elevii să se descurce în hățișul de vorbe fără noimă.
Sorina Alexandra Ciurlea, președinte al OFL Timiș atrage atenția asupra acestor manuale școlare pline de bâlbe de neiertat.

”Vedem și auzim aproape zilnic incompetența lingvistică a Vioricăi Dancilă, a ministrului Economiei, inclusiv a ministrului Educației. E dezastruos pentru niște oameni aflați la cârma țării, dar atâta vreme cât sunt susținuți în Guvern de majoritatea parlamentară PSD-ALDE nu putem face mai mult decât să constatăm. Că ajung șefi de ministere și de guverne astfel de oameni e opțiunea politicienilor și o vor deconta, sper eu, la alegeri.

Dar să ajungi să tipărești 1, 6 milioane de manuale de geografie cu cel puțin cinci greșeli grosolane, este complet anormal. Ne dorim pentru copiii noștri educație și performanță? Ne dorim ca oamenii să nu mai plece din România?

Iată două întrebări la care e foarte complicat să dam un răspuns pozitiv fără să ne mințim singuri.

Cum putem să așteptăm rezultate, când câtorva sute de mii de copii, anul acesta, va trebui să le explicam că ce scrie în manual e greșit? Ce poate să se creeze în mintea unui copil atunci când tu părinte sau profesor va trebui să-i spui acest lucru. Neîncredere totală în sistemul educațional, asta se va întâmpla.

O mare parte dintre cetățenii care decid să plece din țară spun că o fac pentru copiii lor, sa nu fie supuși unui sistem educațional în permanentă schimbare și ineficient. Nu-mi mai vine să-i contrazic.

Localitatea Turnu Măgurele nici măcar nu este în județul Mehedinți, dar în manualul de geografie, care va ajunge la elevi, aceasta este trecută în locul localității Drobeta Turnu Severin.

Să mai cerem demisia incompetenților din Guvern este inutil. Eu cer cu prisosință un punct de vedere despre astfel de enormități, politicienilor din Timiș care aparțin formațiunilor PSD și ALDE (parlamentari, președinți de organizații, etc). Să ne dea ei răspunsul la întrebarea: cum explicăm copiilor din clasa a 6-a că nu trebuie să ia de bun ce scrie în manualul de geografie?

Nu cred că există vreun părinte al cărui elev a absolvit clasa a 5-a să nu își pună această întrebare”, a declarat Sorina Alexandra Ciurlea, președinte al OFL Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ