Marea resetare sau ce așteptăm de la Dominic și de la Alin Nica

439

După atâtea cicluri electorale, peste România s-a așternut, în sfârșit, liniștea. Nu e limpede însă dacă e o liniște de bun augur, menită să readucă în mințile oamenilor sentimentul unei bune guvernări, care, în următorii patru ani, ar trebui să izbândească acolo unde nimeni nu a reușit, cu adevărat, vreme de treizeci de ani.

Adicătelea, pe teritoriul numit speranță versus neîncredere, mai pe șleau spus în relația mereu contondentă dintre statul controlat de politicieni lacomi și distrugători și cetățenii acestuia, plecând de la definiția lui Platon, veche de peste 2000 de ani, „Cetatea ideală”, gândită de atenian, rămâne doar un ideal, știm asta, doar că de atunci și până azi trecut-au anii, așa încât democrațiile au și ele tot dreptul să se mai reseteze din când în când! Asta, doar dacă nu vor, doamne ferește!, să dispară sau să se transforme în forme dezgustătoare și periculoase de simulacre democratice.

De aceea, aș prefera să mă amuz de zicerea greu de uitat a lui Mark Twain, care scria, odată, că: „dacă votul nostru ar conta, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”, și să sper că, după un an copleșitor prin asupririle sale asupra vieților noastre, ar fi loc și de mai bine. Așa încât, aș vrea să cred (nu să mă iluzionez, ca până acum) că după chinurile electorale abia stinse, atât guvernul central, cât și puterile locale, recent instalate, vor avea abilitatea și bunul-simț să schimbe foaia. Să nu mai mintă precum cei de dinainte, să fure oleacă mai puțin decât predecesorii lor din politică, maeștrii neegalați în devalizarea țării vreme de trei decenii, și, înainte de toate, să ne conducă după o cu totul altă rețetă.

Nu după una magică, pentru că am priceput că așa ceva ține de ineluctabilul farmec al copilăriei și prea puțin spre deloc de vârsta adultă. Nu prea mai ține nici măcar de suavitatea poveștii cu „minte-mă frumos, că e mai sănătos”, pentru că nimeni, nici cei mai toleranți dintre români, ca să nu-i numesc altfel, nu mai înghit astfel de înșelătorii, așa-zis seducătoare.

Din contră, de acum înainte nimic nu va mai fi la fel, cum ni se tot spune, nici democrația, așa cum o bănuiam a fi, câtă vreme bătrânul Capitoliu a ajuns un câmp de bătălie demn de lumea a treia, dar nici prostirea în față a noastră, a naivilor guvernați, nu mai poate fi exersată la nesfârșit.

Una peste alta, simt nevoia să le reamintesc noilor „pontifi” locali din Timiș, primarului Dominic Fritz, respectiv președintelui Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, un detaliu simplu, dar covârșitor prin urmările lui.

Oamenii locului nu prea mai au răbdare, sunt sătui din cap până în picioare de tonele de promisiuni politice, sau, mă rog, electorale, cum că liderii locali vor face și vor drege în Timișoara și în Timiș. Au auzit astfel de minciuni mari cât secolul de atâtea ori de la cei de dinainte, încât de acum încolo orice nerealizare va însemna sfârșitul politic al oricărui demnitar ales în vreo funcție publică. Robu, Dobra, Boldea și toți ceilalți care au vânturat din seară și până-n dimineață proiecte nici măcar grandioase de care s-a ales, firește, praful, au părăsit scena administrației locale pe ușa din dos.

Când vom vedea noul spital municipal, promis de Dominic Fritz în campania sa, deschis și funcțional în urbea de pe Bega, ori noul stadion și noua sală polivalentă, deschise și ele publicului, cum ne-a asigurat Alin Nica că se va întâmpla în primul său mandat de președinte al CJT, abia atunci vom fi siguri că nimic nu mai e la fel ca înainte în politica locală.

LĂSAȚI UN MESAJ