Manifestări dedicate aniversării Zilei Jandarmeriei Române au loc în centrele comerciale din Timișoara-foto-video

1258

În acestă primăvară, Jandarmeria Română are un ceas aniversar foarte important. Se împlinesc nu mai puțin de 168 de ani de la actul de naștere oficial ce a marcat apariția unei noi specializări în Armata Română a acelor vremuri.

Până la perioada primului sfert din secolul al XIX-lea ordinea internă, siguranța persoanelor, paza cetăților, paza hotarelor și a bunurilor erau încredințate șefilor de oștire. Aceștia se îngrijeau și de organizarea și asigurarea ordinii și liniștii publice cu ajutorul ispravnicilor, pârcalabilor, privighetorii ocoalelor, căpitanilor de orașe și de hotar, polcovnicilor de poteră, portăreilor, armașilor, zapciilor, bănișorilor ori aprozilor. Organizarea era greoaie și stufoasă.

Odată cu protectoratul rus impus țărilor române apar primele semne de modernizare și aducere la nivel european a Principatelor.

ZIUA PORTILOR DESCHISE JANDARMERIA TIMISOARA 28 MARTIE 2018.Still159Prima mențiune clară cu privire la înființarea unei structuri instituționalizate de asigurare a ordinii publice pe teritoriul nostru național datează din 17 iunie 1829, când logofătul Costachi Conachi, unul dintre membrii delegați din partea Moldovei în Comitetul de la București pentru alcătuirea „Regulamentului Organic”, întocmește o propunere pentru înființarea unei „miliții purtătoare de arme” (Jandarmerie).

Domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica a promulgat printr-un „Ofis domnesc”, la 3 aprilie 1850, „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corp de jandarmi” prin transformarea slujitorilor din ținuturi. Adoptarea legii prin care au fost reglementate structurile și atribuțiile instituției a constituit izvorul noilor și numeroaselor reglementări în perioada ce a urmat. Acest moment marchează consacrarea Jandarmeriei Române. Prin această lege, Jandarmeriei i-a fost atribuit un statut juridic și s-a urmărit crearea unei instituții moderne pentru asigurarea ordinii interne în Moldova, similară instituțiilor deja existente în centrul și vestul Europei.

Sărbătoarea este dublată pe meleagurile bănățene, unde abia după Unirea de la 1918 au apărut formațiunile române de jandarmi. În această zonă se sărbătoresc 100 de ani de activitate.

ZIUA PORTILOR DESCHISE JANDARMERIA TIMISOARA 28 MARTIE 2018.Still056În cadrul activităților dedicate aniversării Zilei Jandarmeriei Române, militarii jandarmi din Timișoara au marcat o întreagă săptămână de activități dedicate publicului și mai ales copiilor și tineretului. Miercuri a fost Ziua Porților Deschise la unitatea de pe strada Barițiu. Au venit grupuri de elevi de la diverse școli să urmărească exercițiile militare, să pună mâna pe puști și pistoale ca niște haiduci moderni. Au fost încântați de mașini, sirene, uniforme și căști. Dar evident în centrul atenției au fost câini cu exercițiile lor foarte serioase de reținerea unor infractori sau de scotocire a unui areal suspect. Sigur că au făcut și giumbușlucuri ca pentru copii. Toți ar fi vrut să-i mângâie și să le dea bomboane. Dar nu au apucat decât câțiva să se îmbrățișeze cu „militarii cu patru picioare”.

Militarii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara au convingerea că și alți copii vor dori să urmărească astfel de exerciții așa că vor desfășura sâmbătă, 31 martie a.c., o serie de manifestări publice în zona mall-urilor din municipiu.

Cu acest prilej, jandarmii vor prezenta exerciții demonstrative, tehnică de autoapărare, dresaj canin și vor organiza standuri de prezentare. Pentru copii, se va instala o tiroliană și vor fi pregătite alte surprize.

Activitățile vor avea loc sâmbătă, în zona Timișoara Shopping City din Calea Șagului, începând cu ora 11 până la ora 14 iar, în zona Iulius Mall, începând cu ora 15 până la ora 18.

Va fi un nou prilej de întâlnire cu militarii în albastru și cu câinii lor de servici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.