20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Manevra care i-a adus moartea unei femei din Arad

O femeie de 42 de ani din Arad și-a pierdut viața după ce a făcut o depășire periculoasă. Accidentul s-a produs pe DN22C, între localităţile Satu Nou şi Mircea Vodă, judeţul Constanţa.
„O femeie conducea un autoturism dinspre Medgidia către Cernavodă, iar la un moment dat a efectuat manevra de depăşire, moment în care a intrat în coliziune cu TIR-ul care circula din direcţiaopusă”, transmite IPJ Constanţa.
Traficul a fost întrerupt zeci deminute, iar la locul accidentului a ajuns şi elicoopterul SMURD pentru a prelua victima. Din păcate, medicii au declarat decesul acesteia.

„Astăzi, în jurul orei 13.00, o femeie de 42 de ani a condus un autoturism pe DN 22C în afara localităţii Satu Nou, dinspre Medgidia către Cernavodă şi ajungând la kilometrul 19, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unei coloane de autoturisme, moment în care a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, ce tracta o semiremorcă, condusă de un bărbat, de 65 de ani, din sens opus. În urma accidentului a rezultat decesul la faţa locului a conducătoarei auto”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Sursa: adevarul.ro

Alte subiecte :

12 proiecte care promovează pasiunea pentru ştiinţe în rândul elevilor vor primi finanţare prin Fondul Ştiinţescu Timişoara

Printre inițiativele finanțate prin programul Fondul Ştiinţescu Timişoara, dedicate elevilor din judeţele Timiş şi Arad, se numără: o tabără urbană pentru...

Nica și cu Tabără, dați afară, practic, din PNL Timiș, au ajuns la mâna lui Fritz!

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :