Managerul Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, reținut pentru 24 de ore

392

Managerul Serviciului Județean de Ambulanță din Caraş-Severin, Adrian Truică, a fost reţinut miercuri seara, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat la sediul Parchetului.

Conform avocatului său, Cosmin Boloșin, managerul Truică va fi prezentat vineri în fața judecătorilor care vor decide dacă va fi sau nu cercetat în libertate ori în arest la domiciliu.

Vă reaminim, procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin au efectuat, miercuri, 3 percheziții într-un dosar de șantaj. Aceștia au descins la sediul unei instituții și locuința unui bărbat. Surse din cadrul anchetatorilor spun că ar fi vorba despre directorul Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, Adrian Truică.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2018-2019 la nivelul județului Caraș-Severin s-a constituit un grup infracțional organizat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, grup infracțional coordonat de către un suspect, director al Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin și din care mai fac 4 suspecţi, angajați ai aceleiaşi instituţii. Începând cu luna februarie 2019 și până în prezent suspectul a săvârşit acte de ameninţare și constrângere psihică și fizică pentru a determina o persoană vătămată să reia relația intimă pe care au avut-o până în februarie 2019. În actele de constrângere menite sa creeze o stare de temere pentru a o determina pe persoana vătămată sa aibă o conduită docilă de acceptare a unei relații intime cu acesta, pentru a avea o putere mai mare de convingere, suspectul a întreprins acțiuni directe de șantaj (prin amenințarea cu darea în vileag a unor poze indecente menite a determina pierderea custodiei copilului minor al părții vătămate si amenințării cu pierderea locului de munca) și indirecte prin intermediul angajaților din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș – Severin, respectiv, prin intermediul a trei suspecţi, doi soferi şi un medic (persoane care la cererea suspectului au urmarit persoana vatamată, actiuni menite să intimideze) precum şi prin intermediul unei alte persoane pe care suspectul a chemat-o pentru a-l sprijini în acțiunea de intimidare pe care a exercitat-o asupra persoanei vătămate în data de 24.10.2019)”, aflăm de la DIICOT.

Începând cu luna februarie 2019, la sfârșitul relației dintre cei doi, conform mesajelor de amenințare trimise de către suspect, medicul împreună cu cei doi şoferi au urmărit persoana vătămată, în oraș, chiar în timpul serviciului. În cursul lunii martie 2019 suspectul a amenințat-o prin mesaje spunându-i că deține filmări în ipostaze nud cu persoana vătămată, din cuprinsul lunii februarie 2019, într-o cameră de hotel din Băile Herculane și că o poate face de rușine cu aceste imagini.

Tot în luna martie 2019 suspectul l-a sunat pe fostul soț al persoanei vătămate spunându-i acestuia să deține imagini în ipostaze nud cu aceasta și că dacă dorește le poate folosi să obțină custodia fiului părții vătămate.

De asemenea, în luna iunie 2019 suspectul a adresat mesaje de amenințare persoanei vătămate spunându-i că o va lăsa fără serviciu și că îi va trimite controale pentru a fi dată afară. La data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:00, persoana vătămată a fost oprită în trafic de către suspect, acesta tăindu-i calea cu autoturismul pe care îl conducea. Cu acest prilej, suspectul l-a chemat să-l sprijine în această acțiune şi pe un alt suspect după care a amenințat-o pe persoana vătămată că de data aceasta nu o mai iartă, a păsuit-o destul și că are relații suficiente cât să poată determina demiterea sa de la locul de muncă pe care îl deține. Ulterior, în seara zilei de 24.10.2019 suspectul l-a contactat pe șeful persoanei vătămate solicitându-i să îi desfacă contractul de muncă persoanei vătămate făcând aluzie la posibile repercusiuni asupra firmei în cazul în care nu recurge la această variantă.

Sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ