15.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Mai sunt câteva zile de înscrieri pentru Color the Village

Voluntarii mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie la unul din cele mai mari evenimente de voluntariat din zona de vest a țării: Color the Village 2022.

În perioada 9-11 iunie 2022, satul Fărășești din județul Timiș va prinde mai multă viață și culoare datorită voluntarilor inimoși ce vor lucra aici 3 zile pentru a zugrăvi 30 de fațade.
Înscrierile pentru cei care doresc să participe ca voluntari se pot face până în data de 31 mai 2022 (inclusiv) pe site-ul proiectului: www.colorthevillage.ro.

În cele trei zile sunt așteptați câteva sute de voluntari pentru a da o mână de ajutor la reabilitarea fațadelor și la diverse acțiuni de înfrumusețare a satului.

Satul Fărășești a început să se modernizeze într-un ritm rapid, multe case tradiționale riscând să fie modificate ireversibil. Totuși, aici încă se mai păstrează un număr mare de case cu fațade frumos ornate, o moară de apă și diverse construcții din piatră, cu un farmec greu de găsit în alte sate din județul Timiș.

Pentru Asociația Acasă în Banat provocările ediției din acest an vor fi salvarea a cât mai multor case bătrânești, a morii de apă din localitate, folosirea tehnicilor și materialelor tradiționale și colaborarea cu localnicii din Fărășești pentru a transforma satul într-o atracție turistică ecologică și sustenabilă.

Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari vor munci contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta. Evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei comunei Pietroasa, a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, Azur, Linde Gas, Visma și ZF Group.

Color the Village/Colorează Satul se află la a patra ediție și, an de an, are loc într-un alt sat din Banat. Edițiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).

Despre Asociația Acasă în Banat
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.
Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara 

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :