Mai aveţi prin casă vreun telefon vechi? Ar putea valora o mică avere! Nokia, telefonul preferat al traficanţilor de droguri

1891

Moda telefoanelor retro a revenit, multe persoane fiind dispuse să ofere chiar şi 1.000 de euro pentru unul fără internet şi fără aplicaţii sofisticate, mai ales că bateria, la aceste aparate, durează şi o săptămână, un lucru deloc de neglijat în ziua de azi.

Preţurile sunt ridicate în ziua de azi, în special pentru modelele care au fost, la vremea lor, ediţii limitate, cum e, spre exemplu, Nokia 8800 Arte Gold, pentru care, mulţi occidentali sunt dispuşi să ofere peste 1.000 de euro.

Nokia-8800-arte-gold

Chiar şi în România, pe site-urile de anunţuri, găsiţi acest model la preţuri oscilând în jurul sumei de 4.000 de lei. Chiar şi numai cutia acestui telefon se vinde cu 200 de lei.

Telefonul preferat al traficanţilor de droguri

Dintre telefoanele retro, cel mai căutat model, care se vinde cel mai mult, la 15 ani de la lansarea pe piaţă, este Nokia 8210, care valorează, astăzi, circa 50 de euro.

nokia-8210

Înainte ca BlackBerry să fie telefonul preferat al oamenilor de afaceri, persoanele care aveau o afinitate pentru vorbit la telefon, se mândreau cu un Nokia fără Bluetooth, WiFi sau GPS.

Partea cea mai interesantă este că acele aparate, cu o vechime de impresionantă, nu au murit. Sunt folosite în continuare în ţări aflate în curs de dezvoltare şi în anumite cercuri de utilizatori.

Nokia 8210 a atins performanţa de a fi telefonul preferat al traficanţilor de droguri. Acest titlu, cu care nu se vor mândri probabil cei de la Nokia, se datorează, în parte, dimensiunilor reduse şi designului compact al aparatului. Lipsa conectivităţii Bluetooth, NFC sau WiFi au reprezentat un alt motiv important care a stat la baza omniprezenţei sale printre distribuitorii de stupefiante. Nu de alta, dar în acest fel, poliţia nu poate avea acces la informaţiile stocate pe ele decât dacă pun mâna fizic pe telefoane. În plus, lipsa unui modul GPS face mult mai dificilă localizarea utilizatorului.

Autonomia impresionantă a fost un alt criteriu pentru care Nokia 8210 continuă să fie un succes după atâţia ani de la achiziţie. Cei de la FBI acum pot folosi WiFi şi Bluetooth pentru a lua informaţii de pe telefon şi par să fie capabili să asculte conversaţiile mult mai uşor ca niciodată. Traficanţii folosesc telefoane vechi, iar Nokia 8210 este cel pe care şi-l doreşte toată lumea datorită faptului că este atât de mic şi are o baterie atât de mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.